a)ritmic

[Carmen Ștefania Luca(Odin)]

ne-a mâncat seceta tot laptele și mierea 

robinetele zac înțepenite sub sigiliu

pământul îmbătrânește și ridurile răsar pe zi ce trece

eșafodul perfect pentru a pune capăt liniștii 

abia născută dintr-un haos de gânduri

lucrătorii mai țin sapa în mână 

poate Dumnezeu are să-și întoarcă fața

n-a mai plouat demult și semințele hibernează

florile cresc doar imaginativ

e la moda boala fetei morgana care șterge frunțile

și oblojește rănile

efectul halucinogen un drog care te ajută să vezi ziua de mâine

fără de care n-ai putea respira într-un azi amar

în cutia pandorei e vraiște 

ce păcat că n-am lăsat-o pe margine de lume 

și-am așezat-o în coșul pieptului

greutatea golului ajunge să-ți ridice șanțuri

seceta din pământ urcă la tine 

și n-ai ce să-i faci 

pentru că lacrimilor tale li s-au pus cămașă de forță

nu mai știm să fim ai noștri

suntem ai celor care ne-aruncă un colț de pâine

victime ale timpului cu voci stinse

încă mai îngrijim plantația 

poate ”timpul va mai avea răbdare cu noi”

până ne vor crește flori din palme

și le vom uda cu fructul ochiului stors

 

[Ana Sofian]

o scriere în care strigătul pare mut, e un clocot interior pe care doar trecerea timpului îl poate stinge

-aş spune "timpul nu mai avea răbdare", este un citat din Marin Preda...văd că ai folosit ghilimelele, deci... articulând se înţelege altceva...

[Carmen Ștefania Luca(Odin)]

poate... merci fain!