Adaugă un comentariu
Habar n-aveam de sărbătoarea aceasta! Din păcate eu nu mai pot sărbători pentru că boala nu-mi mai permite să controlez suficient mâna, așa ca scrisul meu să fie lizibil. Cârceii îmi fac probleme, și mulțumesc Tătucăi că îmi dă voie să tastez chiar și cu un deget. Și când mă gândesc că-mi plăcea să scriu scrisori foarte lungi, încât prietenii mei îmi spuneau că-i fac concurență Marchizei de Sévigné! :) Dar asta e - mă adaptez la realitate! Ce știu sigur este că una din profesoarele mele de spiritualitate, ne spunea că nu degeaba înainte se făceau în școală ore de CALIGRAFIE, că efortul de a scrie caligrafic te ajută la armonizarea ființei interioare, îți caligrafiau într-un fel și spiritul! De aceea ne îndemna să nu renunțăm la scrisul de mână, să încercăm să scriem chiar caligrafic cu peniță și cerneală măcar o oră pe săptămână că ne va ajuta la meditație. Eu am experimentat exercițiul scrierii de mână la începutul declanșării bolii mele și după câteva sute de ore de scris am eliminat tremurăturile ca de Parchinson ale mâinilor! Deci pot confirma importanța scrisului de mână, chiar dacă trăim într-o eră a computerelor. Oricum, rău nu face nimănui!
Iartă Lisia că divagai, am vrut doar să împărtășesc cu colegii din experiența mea cu scrisul de mână.
În ceea ce privește poezia lui Ion - constat câtă dreptate are, nu exista la scrisul de mână să-ți lipsească diacriticele pe motiv că ce - mintea are „tastatură engleză”? Și eu știu bine că o diacritică greșită sau lipsă la poezie îți poate schimba total o poezie. Limba noastră e foarte bogată, și dacă la proză poți corecta cu inteligența ta greșeala autorului, la poezie nu merge, metaforele sunt complexe și scrierea greșită te aruncă într-o brambureală jalnică, cum zice Ion „în rețele necompatibile”!
Așa că închin o cupă de șampanie metaforizată în cinstea sărbătorii acesteia!
Uităm să scriem de mână, uităm adevăratele valori, sentimentele devin artificiale, totul se degradează, chiar și "te iubesc" își pierde mângâierea condeiului tremurând, capătă rigiditatea tastaturii și valoare de "bună ziua".
Superbe cuvinte, cu măiestrie împărtășite.
Minunat scris de mână!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE