De n-aş fi în palma ta

[Marioara Visan]

 
Când tăcerea mă-nfăşoară
în mătasea-i diafană
las trecutul să mă doară
prin a sufletului rană.

Plâng cu lacrimi mari de rouă
viaţa crudă amăgire,
mă samăn atunci când plouă
să-ncolţesc în Tu, iubire.

Iar cînd luna mă mângâie
fericită că mă vede
mă fac galbenă gutuie
în grădina vieţii  verde.

Cu parfum de toamnă fină
umplu sufletu-ţi de aur
 tranform  astazi in  lumină 
 al iubirii  sfânt tezaur.

Doar cand fulgii mari de nea
mă nasc iar copil din zână
să mă ţii în palma ta
în căldura ei divină.

Să-mi şopteşti cu dor de noi
în a feeriei noapte
iar cu visele de doi
fă-mi linţoliu pentru moarte.

Căci ce rost aş mai avea
fulg naiv de fericire?
De n-aş fi în palma ta,
Care-ar fi a mea menire?

[Sofia Sincă]

Același concept, prăfuit. Și mai este și întinsă, lungă. Fiecare strofă poate fi considerată, una dintre acele amintiri pe care le puneam în copilărie în jurnalele personale sau la sfârșitul unei scrisorele de amor. De atunci poezia a trecut prin alte curente literare, și, ca orice, în timp, tehnica ei avansează.

Semnul meu,

Sofy

[Valeria Merca]

Începutul e promițător, cât privește prozodia. Te-ai desfășurat frumos, pe parcurs, însă mă samăn (cu sensul de a planta) este o exprimare neliterară, căci ce rost, de asemenea. Ai câteva expresii reușite, dar încă nu te-ai debarasat de expresiile uzitate, rezultate din modul tău de a scrie. Îți dau doar un exemplu/  fulgii mari de nea. În s3 rimele nu sunt tocmai fericite. Ce-ți spuneam eu? Incearcă să scrii poezii mai scurte, nu te pierde în explicații, nu înflori!

E mult mai bine decât în alte postări. 

cu drag și prietenie