dincolo de trup nu se moare

[LUMINITA SCOTNOTIS]

când timpul îşi curge prezenţa

în fiecare gând

iar visul adie ca un răcnet lovit de ninsori

nu frica de moarte mă înspăimântă

ci faptul că o trăiesc

în cea mai neplăcută formă

în starea ei de înnoptare definitivă

ca mările când îşi adâncesc suspinul

să-şi şoptească depărtările-n valuri

şi sufletul strivit de risipă

uită de curăţia rănilor deschise

de focul stins al inimii

 

de dincolo de trup moartea se duce

cu setea nenăscutului uitat

de plânsul care l-a chemat pe deplin

să încolţească-n aburi de îndoială şi frică

 

din pasiunea sinceră a privirii

nu încerc să fur respiraţii prelungi

vibrez într-un infinit nelocuit de imagini

nesperat de căderi

cu ochii întorşi sub aripa protectorului

reflecţiile luminii nu mai orbesc

 

îmi împachetez moartea într-o altă naştere

din care nebuni vor pleca din pacea lor

în sunetele simţurilor prinse

de mrejele cuvântului

 

s-a mai deschis un deşert 

la capătul drumului

de-auzi paşii ei

te rog să nu-i cauţi

atâta timp cât ne mai suntem

cetate în ziduri

dă-i voie să treacă

[Nădejde Angelina]

Reverenţă!