Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[mihai catruna]

[gina zaharia]

Femeia – simfonie de lumină

 

Eşti o simfonie-lumină, femeie,

mi-a şoptit un înger,

lasă visele să-ţi sărute tălpile goale

cu muguri din holdele primăverii,

încă mai culegi zborul

din legendele

în care ţi-ai păstrat idealul.

 

Glasul acela avea nuanţe

de verde şi albastru

şi emoţii deschise la o filă devreme,

îi simţeam pulsul şi credinţa

în braţul stâng

delimitând continente în care inima

îşi trimitea razele 

spre răsăritul aşteptărilor.

 

Atunci am ştiut că primăvara

este un colţ din mine

în picturile vieţii,

aşadar mă voi înrăma în cântec

şi voi duce simfonia luminii spre stele;

din boabe de nectar

voi face denii de suflet…

[gina zaharia]

Luceafărul mi-a înconjurat casa
de nenumărate ori,
am oprit timpul
într-o pictură, pe un ecran
al tăcerilor.

Văzduhul cerne diamante neşlefuite,
pe care un meşter
le transferă pe degetul
unei naiade;
apoi îmi ciopleşte liniştea
după chipul meu...

Atenție, tabloul e un dar pentru tine, Sofy! Mihai ți-a dăruit lumina prețuirii sale pentru veșmântul cuvintelor pe care le porți prin reverie. Așadar, poemele mele vor ocoli, de data aceasta, flacăra. Da, ele au făcut contur pe data de 4 august!

Mulțumiri, draga mea!

[gina zaharia]

când am legănat întregul continent
pentru a-mi însufleţi orizonturile
mi-am adunat stările
într-un anotimp de urgenţă
apoi am coborât treptele îmbobocite
două câte două
cu lanţuri prin văzduh...

Popasul tău e senin, Mihaela! Îmbrățișări!

[gina zaharia]

pe umerii mei îşi are contur
o climă caldă
mă aplec peste muşchiul verde al vremii
şi adun rădăcinile în palme
sunt ale mele
le-am găsit într-o noapte de vară
pe un pod în derivă

Maria-Elena, am simțit delicatețea pașilor tăi!

Cu același drag,

gina

[gina zaharia]

nu întâmplător cântă albastrul în zori
fâlfâiri de aripi întregi se frâng
în ghimpii adunaţi din setea valurilor
pe scena universului brodat cu ceară
se joacă o piesă de teatru…

Mulțumim, Corneliu, că ai venit la tărmul cuvintelor în culori. Seară frumoasă!

[gina zaharia]

mi-au infrunzit holdele

astazi e libera trecere

printre culorile curcubeului

s-au trezit râurile toate

într-un cor de viaţă…

Lisia, ești minunată!

[Vasilisia Lazăr]

Cu adevărat amesteci cuvintele într-un joc nebunesc, precum Mihai amestecă culorile. Toată admiraţia pentru amândoi.

[mihai catruna]

[Sofia Sincă]

Lumina este totul, este miracolul după care jinduiueşte sufletul, iar prin anticiparea sensurilor ei majore restauzează identitatea paradisiacă a fiinţei. Revelaţia iluminării în preajma iubirii reprezintă descântecului şi bucuria trăirii.

Atenţie, tabloul a mai fost în 4 august.

Însă, bucuria privirii există mereu, nu ţine de dată.

Preţuire, Sofy!