Stăpână salcie, îmi spune,

De-ai adunat în ochii tăi

Toţi nuferii pictaţi pe lume,

Oare azi ce-ai făcut cu ei?

 

Mi-ai dat cândva şi mie unul,

L-am aşezat pe infinit,

I-am dat un nume cum niciunul

N-a fost atât de mult iubit!

 

E-adevărat că într-o noapte

A vrut să vină să mi-l ia

O stea ce dănţuia în şoapte

Chiar peste-mpărăţia ta?

 

Tu frământai tăceri cu sete,

Privirile-ţi urcau spre cer

Iar steau-avea ca să îmbete

Tot universul de mister.

 

Eram plecată-n miazănoapte,

Aveam o cină de trecut,

Prea bună salcie, se poate

Să spui că nu m-ai cunoscut?

 

În tine-am pus nectar şi miere,

Din scorburi mi-am făcut brăţări,

Le-am prins în suflet cu plăcere,

De ce îmi ceri şi alte dări?

 

Tu ştii c-am stat în sfori legată

Tot căutând în alb ceva?

Speram să plece steaua-ndată

Dar tot mai sus ea strălucea.

 

Nimic sub soare nu e sigur,

Mi-am zis, cu gândul în ecou,

Dar deodat'un nufăr singur

Se arătă pe chipul meu.

 

Avea în ochi o zi senină

Iar albul plin de-nţepături,

Străină salcie, porţi vină

C-am ciugulit fărâmături!

 

Dar ştii? Pe-o pagină de mine

Stă scris cu litere de jar:

Nu poți găsi între ruine

Lumina dintr-al vieţii far!

 

Vizualizări: 81

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Aura Popa pe Decembrie 1, 2012 la 9:33am

Pe-o pagină de tine, flori de gând cu parfum de poezie veritabilă!!!

Comentariu publicat de Belean Maria Ileana pe Decembrie 1, 2012 la 8:51am

Tu ştii c-am stat în sfori legată

Tot căutând în alb ceva?"- o poezie superba Gina, incepand cu prima strofa pana la final, ai intins trairea pana la luna si inapoi, i-ai pus nuferi in par si ai ridicat-o la rangul de regina... felicitari iubire!

Comentariu publicat de lecu rodica pe Noiembrie 30, 2012 la 10:32pm

Nimic sub soare nu e singur

Dar stii?In marele pustiu,ratacitor

Ne-nvins de sete, e doar acela

ce prin iubire a trecut, mereu biruitor...

Comentariu publicat de LUMINITA SCOTNOTIS pe Noiembrie 30, 2012 la 9:42pm

...şi-ncoronată eşti de stele

pe tronul nopţii în regat

iar regele ce-ţi sade-alături

e visul tău încoronat

sublim, Gi! pretuire nemarginita

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondelul florilor de salcâm a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 minut în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru petrut dan
cu 6 minute în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Sonet a lui carmen popescu
cu 6 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog La răscrucea nopții a lui gabriel cristea
cu 10 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La răscrucea nopții a utilizatorului gabriel cristea
cu 10 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog geneza a utilizatorului petrut dan
cu 11 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog frânturi din sat a utilizatorului bolache alexandru
cu 14 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Revelație a utilizatorului Monica Pester
cu 16 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Iertare a lui BOTICI GABRIELA
cu 21 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iertare a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 21 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog amintire cu zimți a lui bolache alexandru
cu 27 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog amintire cu zimți a utilizatorului bolache alexandru
cu 27 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 31 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog nunta a utilizatorului Dinca Valerian
cu 31 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Ritual a lui Jeler Eleonora Maria
cu 37 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ritual a utilizatorului Jeler Eleonora Maria
cu 37 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonet a utilizatorului carmen popescu
cu 39 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Sonet a lui carmen popescu
cu 43 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adiere a utilizatorului Dinca Valerian
cu 44 minute în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 47 minute în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor