Pe cerul vieții

[Corneliu Neagu]

Stă cugetul mâhnit pe brâul unui troc,

tot așteptând să vină o schimbare,

cu mize regândite în pretinsul joc

pierdut cândva la tragerea cea mare.

Dar orele, trecând prin acele de ceas,

scot din pendulă numai amăgire –

din ritmica bătaie-n urmă au rămas

doar clipe ce mă bântuie-n neștire.

Din hăul nevăzut al timpului pierdut,

ce s-a desprins din ziua ce dispare,

revin fără răgaz, pe umbre din trecut,

doar lungi păreri de rău amețitoare.

Iar mutele speranțe care-ajung târziu

nu-mi pot aduce nici-o  izbăvire,

se scurge timpul în zadar fără să știu

de ce te-ntorci mereu în amintire.

Când somnu-alunecă la margine de vis,

în prag de gând te văd neîmpăcată,

rupând tăcerile din vechiul paradis

când oazele ne cheamă încă-odată.

Se redeschid speranțele din visul meu,

văd palmierii fremătând în vrie,   

pe cerul vieții-n arcul unui curcubeu  

văd semne vagi de vară timpurie.

 

[Corneliu Neagu]

Doamnă Denisa Curea-Popa, vă mulțumesc cu cele mai frumoase sentimente pentru timpul petrecut în lumea versurilor din această poezie și pentru comentariul prietenesc pe care l-ați scris aici!

[Denisa Curea-Popa]

O poezie rafinată, așa cum ne-ați obișnuit, plină de sensibilitate și profunzime.
Am citit cu deosebită plăcere!