Fantasme

[Ada Nemescu]

 motto:

Râsul este soarele care alungă iarna de pe chipul uman - Victor Hugo

Privesc cum cetina cea verde, în nea și-a risipit  conturul

Stau plictisită la fereastră ca pe o lampă abajurul

Cu o cafea neaburindă și nebăută și prea neagră

Îmi mușc o buză nerujată, aștept ca viscolul să treacă

O mâță-n dungi, tigrată alb și răsucită-n somn diurn

Își toarce visul pisicesc lângă-o prințesă într-un turn

Nu-s eu frumoasa ei din vis, să întrebați pe orișicine

Eu n-am noroc, doar ghinion, și-n păr ascuns un mărăcine

Plimb gândurile pe sub frunte, ca pe-o bomboană mentolată

Ce-mi arde limba, cerul gurii, dar nu mă las – o mănânc toată

Simt amorțită o idee ce-ar vrea să iasă la lumină

Dar singură se-mpleticește, tot singură-și găsește vină…

Și-o toropeală mă încearcă, prea seamănă c-un vis verzui

Privind în gol mă prinde-un dor despre sărutul – nu spun cui…

Pe un genunchi deschisă-i cartea, mă cheamă către rugăciune

M-aș duce-n grabă, dar, rămân. Dorință, cine te răpune?

[Stanescu Valentin]

aDa, admir aceste versuri, de interior, pline de zbucium în căutarea unui sens ce se arată greu pe când ’’cetina cea verde și-a risipit în nea conturul’’. Iarna ne bucură cu un pic de zăpadă. Albul ei poate ne va lumina umbrele sufletului!

Aduc aici versuri, din exterior, pentru a balansa frământările sufleteşti măcar pentru o clipă. 

       în Buşteni se-aşază iarna

 

          norul cerne fluturi stoluri peste mantia de verde

     brazii ‘nalţi sprijină cerul sub opalul de lumină

strecurat printre cristale hexagoane-n puf de clipe

 

capre negre coame albe fac şotron pe pui de stâncă

liniştea înghite totul într-un cuib de nemişcare

 

soarele trage cormana prin hăţişul prins în nouri

     împărţind cerul în două nordul blând sudul şăgalnic

          pe unde să treacă vântul să aşeze-n şir troiene…