Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală)

[gabriel cristea]

Se-ntind pe cruzii muguri cântători,
Ca niște zurgălăi cu nasu-n vânt;
Ce simfonii de aer și culori!

Răsar ascunse taine și comori,
Precum un alb diluviu pe pământ.
Se-ntind pe cruzii muguri cântători.

Plutește-un zmeu pestriț în depărtări;
Și-n zborul său morfeic mă împlânt,
Ce simfonii de aer și culori!

Hipnotizat de codri și de zori,
Ce poate fi mai tonic și mai sfânt
Decât copacii ludici și sonori!

Sosiți pe trena albilor miori,
Cu-aripi de ierburi nalte și descânt,
Doi licurici respiră prin bujori;

Iar eu, precum tăcuții gânditori,
le-adun fosforescentul necuvânt!
Se-ntind pe cruzii muguri cântători.
Ce simfonii de aer și culori!

Notă*
Vilanela este o poezie cu formă fixă, alcătuită din cinci tercete urmate de un catren, cu două rime repetate și două refrene.

[Maria Mitea]

De apreciat măiestria de-a ” coace” un Vilanel, 

cu admirație, dar și puțină invidie (pozitivă:), 

[Nikol MerBreM]

,,Ce simfonii de aer și culori!"

Drag,

Nikol

[bolache alexandru]

O atmosferă festivă a unei primăveri care ne îmbie să ne scăldăm... În legătură cu licuricii pot spune doar că nu am mai văzut de foarte mult timp... Or mai fi?

[Vasilisia Lazăr]

Minunat acest cântec, Gabi! Și forma, și fondul. Vilanela ta mi-a amintit de alta, una englezească în traducerea maestrului Ion Roșioru pe care chiar mi-o notasem ca să o am ca model. Era pe vremea când îl citeam frecvent pe maestru și îmi propusesem să scot și eu un volum cu poezie fixă din aceasta mai rară, dar, între timp, m-am regăsit mai mult în versul liber. Atunci mi-am clarificat eu elida, pantunul, pantumul, schaltiniena, cântecul liric, poemul total, crochiul poetic, rotruanja… şi ar mai fi.

Nu te lăsa docil în voia nopţii (Dylan Thomas) - traducere Ion Roșioru

Nu te lăsa docil în voia nopţii ce-n braţe-o să te ţină,
Aruncă-ţi vremea ce te-ajunge pe rugul zilei care moare,
Sfidează totul şi păstrează numai ce-a fost cândva lumină.

Ignoră înţelepţii lumii clipa când moartea o să vină,
Vorbele-ar fi putut să fie din fuga vieţii-o evadare
Nu te lăsa docil în voia nopţii ce-n braţe-o să te ţină.

Prea repede bate la uşă momentul strămutării-n tină,
Chiar şi profeţii-i pricep tâlcul numai cu ultima suflare
Sfidează totul şi păstrează numai ce-a fost cândva lumină.

Nebunii doar se confesează că trecerea le-a fost puţină,
Ca-n cântece catifelate să poată pune-ntregul soare,
Nu te lăsa docil în voia nopţii ce-n braţe-o să te ţină.

Cei gravi realizează-n clipa când noaptea picură-n retină
Că ochii ar putea să aibă luciri de stele căzătoare,
Sfidează totul şi păstrează numai ce-a fost cândva lumină.

Şi tu, părinte, de acolo, din înălţimea ta divină,
Acoperă-mă cu blesteme şi chiar c-o binecuvântare,
Nu te lăsa docil în voia nopţii ce-n braţe-o să te ţină,
Sfidează totul şi păstrează numai ce-a fost cândva lumină!

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Amanda! De ce să fie cu supărare? :) 

[gabriel cristea]

Mulțumesc frumos, Grig! 

[gabriel cristea]

Monica, mulțumesc pentru frumosul comentariu! Când iei delta la pas, se ascut toate simțurile, timpul devine relativ, iar poezia se respiră prin toți porii. 

[gabriel cristea]

. Mulțumesc, Mihai! 

[Amanda Spulber]

Splendid! 😊 Aș să încerc și eu această formă fixă de poezie. În spirit de cenaclu interactiv și animat. Sper să nu fie cu supărare. Revin. :)

[Grig Salvan]

Remarc în primul rând forma, acele terține finalizate cu un catren ca un corolar. Nu știam că se cheamă vilanelă, acum aflu, mersi! Un pastel ca un cântec din fluier, în care decorul e ca de obicei bogat în elemente picturale, în ornamente de efect și în viziuni fabuloase. Peste care vibrează sufletul contemplativ și sensibil al poetului.