Peste nimic

[Ada Nemescu]

"Tragedia vieții constă în ceea ce moare într-un om în timp ce trăiește."

Albert Schweitzer

*

Umbra mea… peste nimic

Ți-ai clădit o gară nouă

Vis grăbit, abia-mplinit

Soarbe-ți ploaia ca pe rouă

*

Pic cu pic în vadul setei

Clipocind stins, fantomatic

Ca sudoarea-n sânul fetei

Într-un tren pierdut, tomnatic

*

S-a șters șina rătăcită

Timpu-i praf peste macaze

Frunza încă-i fericită

Cu sclipirile-n turcoaze

*

Ca-ntr-un han fără drumeți

Umbră, te-ai lăsat furată

Fantezii de falși poeți

Visând trupul tău de fată

*

Umbra mea, peste nimic

Punte ai clădit din stele

Ai plătit cinstit, fișic

De arginți tâmplelor mele…

*

aDa nemescu

[Ada Nemescu]

Grig Salvan, mulțumesc!

Foarte bine înțelese cuvintele, conexiunea dintre ele, umbra fiind una dintre obsesiile mele...

mi-ai stârnir curiozitatea cu sf-ul lui Ray Bradburry.

Importante sunt aceste trimiteri de la un autor la altul, de inimă la inimă... 

Să ne citim cu interes, aDa

[Grig Salvan]

Un cântec al Umbrei, care se întinde până la urmă peste Nimicul din jur, dar peste care clădește vise, punți peste pustiuri, „punți de stele”, în strădania de a umple golul existenței. Umbra personificată prinde „trup de fată” râvnit de falși poeți ai unor dorințe fanteziste.

Ca om „legat” sufletește de căile ferate încă din copilărie, rămas cu nostalgia șinelor ce se pierd în zare, m-au impresionat versurile: 

„S-a șters șina rătăcită

Timpu-i praf peste macaze”

imagine care mă urmărește încă dintr-o scriere sf a scriitorului Ray Bradburry... șinele ruginite, aproape „șterse” sub vremi, macazele troienite de colbul trecerii Timpului... 

O zi bună!