Balada tainei spintecate

[Nikol MerBreM]

S-au preschimbat inele vechi de miri

În cercuri vicioase și-anateme,

Mureau la umbra micilor iubiri

Inimi de prunci și vise și poeme.

 

Altare răsucite spre amurg

Prindeau în copcii taina spintecată

Iar iele rătăcind prin vechiul burg

O sfâșiau în dansuri înc-o dată.

 

La deznuntire i-a vegheat un orb,

I-a întrebat un surd dacă îi doare

Și mutului ascuns în glas de corb

Cereau, învinși, povețe, fiecare.

 

Să nu îi plângeți, n-au putut zidi

În verighete bruma de lumină,

Ca doi copaci ce n-au știut rodi,

S-au stins încet în vreascuri și în vină.

[gabriel cristea]

Felicitări, Nikol! Le meriți din plin, pentru aceste versuri pătrunzătoare.

[Sofia Sincă]

Poezia cu caracter filosofico-romantic exprimă adevăruri ale cunoaşterii despre neputința reușitei în iubire sau a preschimbării acesteia în neant.

O vibraţie amară sensibilizatoare străbate versurile, drept pentru care poezia ajunge la inima cititorului ca o lumină afectivă, ca o defulare personală.

Deosebit de frumoasă!

Sofi

[Tudor Cicu]

„Ca doi copaci ce n-au știut rodi,

S-au stins încet în vreascuri și în vină.”

 ...Cum trece viața pe lângă noi fără să ne dăm seama?, îmi amintea altcineva. Sau cum spunea un personaj cehovian: „încă puțin și poate o să știm pentru ce trăim... Dacă am ști!... dacă am ști?” Imaginarul ca vehicol al ideilor (Gaston  Bachelard din „Aerul și visele?”), ori o realitate creată prin cuvânt? și a ne conecta în cunoștință la un destin asumat. Am citit cu plăcerea celui care și-a zidit iubirea în cuvinte.