Zburătăcesc pe dealuri,
urcând piscul solar.
Lăsată-n urmă, lumea
se face furnicar;
Privesc, bătuți de gânduri,
copaci ne'ngenuncheați,
urcușul desfrunzindu-mi
cu ochii migdalați...
Morțiș mă ține-o stâncă,
s-admir floarea de jar,
ce-și înfioară trupul
sub timp crepuscular;
Ce sângerie-i piatra,
apusul ce senin,
foșnește iarba naltă
sub murmur bizantin!
Simt seve de cicoare,
și-aud cum pasc flămând
tălăngi de-alamă veche,
topite rând pe rând...
Mă zdrențuiesc rafale
și urc mereu, mereu
spre soarele-apune
- un roșu ochi de zmeu.
Ajung pe o sprânceană
de cer, cum altul nu-i,
și-mi risipesc atomii
în vântul nimănui.
Adaugă un comentariu
Frumos zis, parca urci undeva sus, in dorinta de a te imprastia in toate
Gabi, într-o lume încrâncenată tonicul umor ne revigorează. Mă bucur nespus că ai perceput aroma... în final cred că rămâneam cu starea care ne-o dă un om, iar postările tale, mie îmi fac zilele mai senine. Mulțumesc!
Mihaela, m-ai făcut să râd de-a binelea, văzându-ți comentariul tonic! :))) Dacă se pornește vântul dinspre Istru, sigur prinzi ceva atomi dobrogeni. Și p-aci e alcalmie, dar se ostenește să răzbată un zâmbet de vânt.
Pornisem cu gândul la vânare de vânt, poate-ți prind un atom. M-au sabotat cei de la meteo, e acalmie! :))
Ce mai contează că-i vântul nimănui... bine că e! Avea tata o vorbă: ,,Mihaela, după 50 de ani, doar soarele te mai pârleşte, doar vântul îți mai ridică fusta!'' şi am devenit precaută, port pantaloni. :))
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE