Poetul e o cuşcă ambulantă

[Camelia Ardelean]

Poetul e o cuşcă ambulantă

(Îşi ţine-n lanţuri suflet şi simţiri),

Culege, dintre gratii, amăgiri

Şi-arareori lumină, printr-o fantă.

 

(De călimara-i plină de sclipiri

Se reazemă un colţ de parapantă);

Îşi leagă visul de o stea restantă,

Crezându-se din viţă de Cabiri.

 

Nevindecat de propria-i genune

Şi dezgustat de veşnicul calvar,

Când unor ziduri ofurile-şi spune,

 

Primind răspunsul acru sau amar,

E devorat, încet, de uscăciune –

Acelaşi neglijat contestatar.

[Camelia Ardelean]

Vă mulţumesc, doamna, Sofi, onorată! Mă bucur că aţi rezonat! Cu drag,

[Camelia Ardelean]

Mulţumiri călduroase, doamna Lisia, onorată! Şi mie îmi era dor de dvs. şi-mi va fi mereu! 

Mulţumesc şi pentru versurile d-lui da Coza! Datorită lor, eu îl simt (încă) viu, alături de noi... Îmbrăţişări cu drag!

[Camelia Ardelean]

Vă mulţumesc, domnule Dincă Valerian, pentru cuvintele frumoase! Cu drag,

[Ana Cîmpeanu]

Bune versuri, dar nu am înțeles sensul parantezelor! Am citit cu plăcere! 

[Chris]

frumos...

[Mihai Katin]

mai  mult decât  interesanta viziunea poetului -cușcă  pentru   ca  încercând  apropierea  metaforica  descopăr  asumarea  unei  viziuni  care poate fi  a  fiarei  exotice   ce  dăruie  o spaima  magica ori  a  ereticului   medieval  purtat spre ispășiri   de păcate ,ori  poetul și  le poate asuma mai  ales  descendent al divinităților  benefice   ,acei  Cabiri  fenicieni  pentru  care sonetul în ansamblu  ii găsește  avataruri și  meniri  ce anunță acea   devorare  de uscăciunea  unui timp  în care s-a nimerit sa fie un neglijat  contestatar

sper ca nu  am fost  foarte  prolix,dacă da  îmi  cer  iertare!

[Valeria Merca]

Adevăratul Poet Culege, dintre gratii, amăgiri! 

Un sonet reușit!

Am citit cu plăcere.

[Rădița Răpeanu]

Poetul - Suflet ambulatoriu, capabil să vindece suferințele lumii!

[Sofia Sincă]

Un sonet reușit, pe tema hazard, sortit pentru a fi de poet.

Poetul e o cuşcă ambulantă - original și impresionant.

Felicitări!

Sofi

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Frumos, Camelia, mi-era dor de poezia ta. 

Mi-a venit în minte o bucățică dintr-o poezie a lui Ion:

Iar tu, poet –

O coală albă şi o pană

Şi-un colţ de linişte…

Şi-atât.

 

Nu te mira

Că timpul trece

Şi n-ai să aureşti hârtia

Cu albastru nici unui cuvânt.