Poem nestingherit

[ovidiu]

Vorbesc cu pereții zugrăviți ai tăcerii,

un pictor trist

i-a acoperit neinspirat în culorile amiezii.

Dincolo în interiorul căptușit cu imagini

fiarele bântuie flămânde,

cu fiecare vers se hrănesc din neuroni,

nu a fost timp de odihnă ca retina

să fie curățată de aerul proaspăt.

Pădurea are copacii

cu ramurile pregătite

să-mi agăț singurătatea.

Ciudat spânzurarea amiezii

a fost amânată din cauza ploilor.

Metaforele au căpătat greutate,

este similar cu bulversarea propriilor gânduri

sub apăsarea obsesiilor.

Tratamentul se aplică

numai poeților.

Izolare într-un câmp al macilor

dintr-o mare de grâne.

[ovidiu]

Mulțumesc Frumos,  Vasilisia  pentru lectura și comentariul deosebit! Ai realizat o interpretare corecta și obiectiva! Felicitări!

[Vasilisia Lazăr]

Acest poem evocă o stare intensă de introspecție și melancolie, folosind imagini poetice ce reflectă lupta interioară și frumusețea subtilă a singurătății. Este un omagiu adus poeziei ca formă de refugiu și exprimare a sufletului în fața tumultului interior.

O să citez câteva versuri care mi-au plăcut mai mult, îndrăznind o minimă și umilă interpretare a lor.

Vorbesc cu pereții zugrăviți ai tăcerii /

Sugerează o comunicare internă, o conversație cu propriile gânduri sau emoții, adesea neexprimate, ascunse în tăcere.

Cu fiecare vers se hrănesc din neuroni /

nu a fost timp de odihnă ca retina /

să fie curățată de aerul proaspăt

Poezia devine o sursă de energie pentru minte, dar și o povară, indicând o luptă între inspirație și epuizare, între creativitate și nevoia de odihnă.

Pădurea are copacii /

cu ramurile pregătite /

să-mi agăț singurătatea 

Natura devine un refugiu, un loc unde singurătatea poate fi suspendată sau exprimată, simbolizând dorința de izolare sau de conexiune cu natura pentru a găsi liniștea.

Tratamentul se aplică /

numai poeților 

Izolare într-un câmp al macilor /

dintr-o mare de grâne

Poezia este o formă de terapie, o metodă de a face față durerii și complexității sufletului. Imaginea finală sugerează o stare de singurătate poetică, departe de zgomotul lumii, într-un peisaj idilic și liniștitor, unde sensibilitatea poate fi exprimată în libertate.

Mi-a plăcut mult, Ovidiu.

[ovidiu]

Mulțumesc Ada, Tudor

[Ada Nemescu]

Un conglomerat de metafore! Un cub rubik spectaculos, plin de culori și nuanțe sensibile. Izola-m-aș într-un lan de maci, acolo să-mi adorm singurătatea. M-a furat atmosfera creată și mi-e bine.

aDa

[Tudor Cicu]

Năluca e greu s-o iei de gât şi s-o dobori cu o singură lovitură, cum spunea V. Hugo, aşa că, atunci când ai curaj, eşti răsplătit, dar, nu totdeauna după cântarul tău. Pe vremea când eram student și intram într-o galerie de artă eram convinşi (toți de acolo) că împreună vom gusta câte puţin din plăcerea truditorilor pictori „de a construi o ficţiune a ideilor” (pe pânză), mereu în dezbatere. Și mă gândeam că atâta timp cât a pictat Rembrandt a fost răsplătit de negustorii din Amsterdam, dar pe măsură ce a început să renunţe la pictură, Rembrandt a devenit suspect şi concetăţenii săi au început să-l ocolească. Ar fi prea simplu să dai frâu liber lacrimilor, pe o coală albă de hârtie, și-o fi spus și poetul. O împingi încolo şi încoace, o desparţi în cuvinte - şi e de parcă în interiorul picăturii de cerneală s-ar afla un „c” viu şi neostoit, care încearcă să răzbească afară din pagină – și-mi imaginez un perete zugrăvit în culori, care împinge orbeşte, nereuşind să iasă la lumină, blestemat să se zbată acolo veşnic.