când umbrele se întorc

[Maria Mitea]

când umbrele se întorc, mai întâi, ascultă corbii, 

fluturii să atragă lumina, își schimbă culoarea,

                                                                       se-ntunecă 

ca o mireasă părăsită, pădurea ce-mbracă-n ceață, 

nemișcată,

                   un mormânt, numără frunzele, 

adună picătură cu picătură,

fiecare ramură plânge: - ești Dumnezeul meu, 

 căldura din piept,  lacrima în care-mi aștern să visez focul,

frântă-n două

                          ramura cade 

pe rușinea din sânge clădesc cuibul, 

respirația ta mă sfâșie, și tot ea îmi unge rana

ca un narcis primăvara

                                           înfloresc în apă de umbre -  

când umbrele se întorc caută alinare

când umbrele se întorc caută alinare

când umbrele se întorc, ascultă corbii, 

fluturii să atragă lumina, își schimbă culoarea - 

                                                                                    se-ntunecă 

[Monica Pester]

Când mergi prea adânc în tine, nu poți să nu găsești umbre. . . 

O meditație tristă dar cu atât mai binefăcătoare.

Maria,

[gabriel cristea]

Frumos tablou, iar finalul e magistral! 

[Mihai Katin]

pe rușinea din sânge clădesc cuibul, 

respirația ta mă sfâșie, și tot ea îmi unge rana

ca un narcis primăvara

                                           înfloresc în apă de umbre -  un dramatism  asumat si  daruit  atta de  sincer  ,un  narcis  al   fiintei  ce  vrea  sa se  desfaca  de fricile  singuratatii sau doar:

când umbrele se întorc caută alinare   ...cu   pretuire

[Maria Mitea]

Valentin, mulțumesc! așa este ce ar fi Lumina fără umbre, :) 

La jumătatea drumului doar umbrele te mai așteaptă,

Ce trist că noi oamenii încă nu am înțeles umbrele de unde vin și unde se duc, și cum crează, 

Cu mult drag de umbrele ce le alinți cu poezie ! 

[Maria Mitea]

Sufletu-i făcut din umbre, 

și mai-nalte, și mai scunde, 

și cu pliuri, și cu funde ... :)

dacă umbrele n-ar fi, sufletul s-a prăpădi, 

Umbrele fac și desfac, 

crează și distrug, 

duc secretul vieții și al morții fără de moarte ....

Sufletu-i făcut din umbre, 

și mai-nalte, și mai scunde, 

și cu pliuri, și cu funde ... :)

dacă umbrele n-ar fi, sufletul s-a prăpădi, 

Muțumesc dragă Ada de vizită și înduioșare, cu mult drag! 

[Ada Nemescu]

Ce-o fi-n sufletul tău...Mărie?!

atâtea umbre să îți fie

aproape-n fiece cuvânt?!

Întuneric, lacrimi, corbi

parcă doar durere sorbi...

Cu toate acestea găsesc metafore frumoase -  înfloresc în apă de umbre ...pe rușinea din sânge clădesc cuibul

și aștept versuri cu lumină,

aDa

[Stanescu Valentin]

Maria, fac o pauză după lectura versurilor de mai sus. Acum nu pot spune decât că m-ai stârnit cu umbrele tale. Ce ar fi ele fără lumină?