Mi-ai spus să tac
când și tu tăceai.
Voiai ca tăcerea
să fie adâncă.
Dar, de fiecare dată,
se găsea cineva,
altcineva,
să scurgă
prin crăpăturile
tăcerii noastre
neliniștitoare umbre.
Ceasul, bunăoară,
picura timp pe podea
cu tic-tac-uri umede
de urmele pașilor noștri,
prin secunde
la fel de rotunde,
de gemene.
Și atunci mă priveai enervat.
Dar eu nu am învățat să opresc timpul,
nici să frâng gâtul păsării
din copacul din fața casei,
care, între două clipe de tăcere,
țese aerul greu.
Nici gura lumii
n-am deprins să o închid.
„Nu te lua după ea”,
îmi spunea mamaie.
„Lasă lumea să vorbească,
tu mergi mai departe.”
Dar tu nu.
Tu cereai
să se lase o tăcere perfectă
peste noi, peste lume,
peste vânt și peste cer,
pe pământ, sub pământ –
tăcere, tăcere, tăcere.
Să tăcem tăcerea
într-o liniște fără cuvinte,
să punem toate sunetele
pe silent,
cum e inima ta.
Însă a mea,
inima mea,
știe doar
… ineluctabilele bătăi.
Adaugă un comentariu
Ana-Maria, tăcerea este mama vorbelor, cum întunericul este izvorul luminii. Cum ai putea da importanţă vorbelor dacă nu ai avea dincolo de ele tăcerea? Cum ar fi ziua fără noapte? Chiar noaptea ne ajută cu un cer înstelat să înţelegem că nu am plecat... Chiar şi într-o noapte cu nori denşi tot mai distingi o umbră a închipuirii. Frumoasă trecere prin tăcere ai adus. Frumos ai spus: ’’ Să tăcem tăcerea / într-o liniște fără cuvinte,’’. Mulţumesc pentru tăcere! Îţi ofer nişte corali de tăcere, drept mulţumire pentru ’’Tăcere’’a ta!
Coralii de tăcere
Privindu-le ultimele raze de soare se sting în ochii tăi
apoi trec prin conul clipei spre coralii de tăcere
de unde răsare lumina viselor.
În albastrul ochilor tăi se stinge lumina viselor
iar revărsarea zorilor izvorâtă din taina coralilor de tăcere
deschide cerul pentru zborul aripilor vieţii.
Plină de simțire, scrierea ta! Aș spune că țipă tăcerea!
Este asurzitor acest strigăt de ajutor - sunt vie! Pentru că tăcerea este un pic de moarte!
Frumoase versuri : nici să frâng gâtul păsării
din copacul din fața casei,
care, între două clipe de tăcere,
țese aerul greu.
Cu bucuria lecturii unor versuri trăite, aDa
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE