şi tristeţea se-ntristează

[Stanescu Valentin]

 

şi tristeţea se-ntristează

     de aşa multă tristeţe

          când coboară şi brăzdează

     doi obraji ce-au fost odată

inundaţi de frumuseţe

 

     precum frunza pălesc vise

          împlinite ne-mplinite

               căi de-ntoarcere-s închise

          înţelesul se curbează

     către margini infinite

 

          nici nu pot să-mi plâng de milă

               sunt pe-o mare în derivă

                    iar tangaju-mi face silă

               steaua nordului păleşte

          spaţiu-timp mi-s împotrivă

 

               plete albe-mi curg pe frunte

                    şi privirea mi se-ndoaie

                         se văd fulgere pe munte

                    tunete bat în timpane

               prevestind ultima ploaie...

[Grig Salvan]

„Și tristețea se-ntristează” - maxim. Ce poate fi mai copleșitor și dramatic într-un univers în care totul pălește, se degradează, îmbătrânește, însuși spațiul-timp se-mpotmolește. Frumos spus „înțelesul se curbează/ către margini infinite”, ”sunt pe-o mare în derivă... steaua nordului pălește”, iar finalul e de un mare dramatism:

 „plete albe-mi curg pe frunte

                    şi privirea mi se-ndoaie

                         se văd fulgere pe munte

                    tunete bat în timpane

               prevestind ultima ploaie...”

[Maria Mitea]

bine scris ” 

și tristeţea se-ntristează

     de aşa multă tristeţe” 

[Dacu]

Stimate Domnule Stănescu Valentin,

       Un bărbat nu ar trebui să fie preocupat, precum o femeie de frumusețea trecătoare a trupului său.Poezia Dumneavoastră meditativă definește clar tristețea care vă copleșește la această vârstă, dar cu îngăduința Dumneavoastră eu aș fi scris prima strofă după cum urmează (asta pentru că eu nu înțeleg cum o tristețe poate să se întristeze):

Azi tristețea mă-nfiorează

C-a trecut a mea junețe

Văzând riduri ce brăzdează,

Doi obraji ce-au fost odată

Inundați de frumusețe.

       Cu deosebită stimă,

                                          Dacu

[petrut dan]

La prima vedere, citindu-vă, cineva ar putea avea impresia unei poezii mai light și datorită formei ce nu respectă anumite tipare mereu, dar nu este deloc așa, aici mi-a atras atenția versul '' către margini infinite''- un vers ce ar putea naște niscai discuții, dar cum știm că universul este în expansiune și materia ocupă în continuare spațiu spulberând nimicul în toate ipostazele sale, mi se pare nu numai poetică, dar și corectă, lucru ce demonstrează că vă gândiți cuvintele și nu le puneți ca o înșiruire mai mult sau mai puțin poetică, mai mult sau mai puțin reușită în pagină, ceea ce înseamnă un plus pentru actul liric,  am citit un poem care pe lângă plăcerea lecturii mi-a trezit și curiozitatea, stimă!

[Stanescu Valentin]

Dan, mulţumesc de trecere pe lăngă a mea tristeţe mulţumesc de zicere când îţi dau acum bineţe

 

tristeţea mea nu e bacoviană

          mă prinde-ncet încet înşelătoare

          lipindu-se de trup ca o liană

cu greu de mai pătrund raze de soare...

[Stanescu Valentin]

, te recunosc după cuvinte şi după trena lor firească le simt că vor să mă alinte

în seara asta de brumar de dor de zbor să glăsuiască...

 

dar cu tristeţea nu-i de joacă

          în picături se-adună-ntruna

                    şi-ajunge de îţi bate-n toacă

                              chiar dacă-i spui că nu e clipa

                                             n-are răbdare ca nebuna...

 

Mulţumesc pentru lectură şi cântecul de stins tristeţe...

[Ada Nemescu]

„Melancolia este fericirea de a fi trist.” – Victor Hugo

...adevărat!

şi tristeţea se-ntristează

și albastrul se-albăstrește

ce noroc, mi-e mintea trează

uneori, nu obosește...

și lumina... luminează!

visele? visează - știu!

se dau tumba prin pustiu

se întrec să ne uimească

sufletul să ni-l iubească

sufletul mereu ... mai viu

despre argintul din plete

ce minuni să se repete?

ni se-ntâmplă și la ...fete:))

ploile, tot ploi ne-nvață

zorile, tot dimineață

se oferă-n fustă creață :))

frumusețea nu se trece

fie-n aur, sau în zdrențe

binele bine găsește

norul tot cu nor se-ntrece

dorul tot cu dor petrece...

spuneam eu odată, tristețea e doar o pată de cerneală...

aDa

[petrut dan]

Un tablou zugrăvit cu pricepere chiar dacă spre un bacovian temperat, am citit cu plăcere, stimă!