ceas de tihnă în Parepa

[Stanescu Valentin]

 

printre sălcii mari pletoase

     trestii lungi unduitoare

          Lebăda trăieşte-n tihnă

               ora de-nfrumuseţare

 

               apa lacului prea clară

          e-o oglindă-n-nemişcare

     cerul mândru însoţeşte

Lebăda în dedublare

 

nu-i alb mai alb ca pana ei

     nici chiar fulgul de zăpadă

          zorii zilei se trezesc

               dornici sunt ca să o vadă

 

               ciocul galben e un pieptăn

          fiecare pană unge

     apa mângâie voioasă

gâtul coada cât ajunge

 

o privesc uimit în clipă

     ea mă-nvaţă ce-i răbdarea

          plec spre casă aş rămâne

               parcă nu-mi aflu cărarea

 

Lebăda trăieşte-n tihnă

ceasul ei de frumuseţe...

[petrut dan]

Un poem ce m-a surprins plăcut, dar cu atât mai mult trebuie evidențiat, de lirism autentic, cu stimă!

[Vasilisia Lazăr]

Minunat!

[Mihaela Popa]

tare frumos, melodios, gingaș

admirație!

[Stanescu Valentin]

Maria, sunt uimit de ce se vede din unghiul tău. Retrăiesc momentele acela când nu mai voiam să plec şi trebuia să plec. Am făcut două filmuleţe doar imagine textul fiind prins în cuvintele mele.

Mă simt aşa de mic în faţa comparaţiei pe care ai făcut-o încât mă voi strădui să ridic nivelul scrierii spre zări fascinante ale imaginilor din Raiul în care trăim şi de care fugim aşa de goi mânaţi de instincte... Ce luptă este între minte şi inimă! Mulţumesc  pentru vibraţia cuvintelor tale !

[Stanescu Valentin]

Alexandru, ai dreptate! ’’ dar ce-i mai alb ca pana ei?’’ era scris pe şerveţelul unde am turnat literele la marginea lacului de-a valma înainte de a le trece în PC. Acum te consider părtaş la finalizarea acestei emoţii... Mulţumesc!

 

[bolache alexandru]

Un pastel frumos... nu-i alb mai alb ca pana ei aici mi se pare rupt de ritm. 

[Maria Mitea]

 transmite bine  stări și înțelesuri, îmi place cum se percepe și imaginea : ” Lebăda în dedublare

 

nu-i alb mai alb ca pana ei ” și  comparația cu fulgul, ... demn de poezie, 

”

Lebăda trăieşte-n tihnă

ceasul ei de frumuseţe... ” -  eeste ca și cum ai spus ”toate cele văzute și nevăzute au locul lor, și curgerea lor de la bune începuturi, e ca și cum în acest poem ai tradus Biblia pe o limbă mult mai poetică decât inițial, iar poezia e mai aproape de firesc ...  ” 

[Stanescu Valentin]

Grig, prietene de cuvânt, mi-ai umplut seara de bucurie cu aceste gânduri de forţă. M-ai readus în acea stare în care poezia a fost scrisă mental şi am găsit apoi un şerveţel pe care am fixat-o. De obicei am un carneţel şi un pix în maşină pentru a schiţa momente de emoţie din drumurile mele... Îmi amintesc cu mare plăcere momentele în care am lecturat poemele tale atât de încărcate cu emoţie, cum ţi se aşezau cuvintele pe locurile deja ştiute. Am lipsit motivat anul trecut de aici şi tare m-aş fi bucurat să am o adresă la care să îţi trimit mesaje... nu am insistat în căutări spunându-mi că ai deja mulţi prieteni şi să nu mai fie încă unul care să te ’’hărţuiască’’... Mulţumesc pentru trecere şi te aştept şi la următoarea postare. Sunt sigur că are să îţi placă şi m-aş bucura dacă s-ar putea aşeza pe o melodie ivită din sufletul tău mare!

[Grig Salvan]

Un pastel plin de duioșie și uimire, având ca personaj central lebăda cea grațioasă. O lectură deosebit de plăcută.

[Stanescu Valentin]

aDa, mulţumesc pentru apropierea de ’’bijuteriile poetice’’. Nu ştii ce frumos ar suna PROEZIA momentului, un adevărat regal sufletesc în cadrul natural de mare linişte de acolo, ca o terapie... Voi mai sosi în curând cu o altă ’’bijuterie poetică’’, ce sper să placă unora de aici; va fi ca un cântec de lebădă, dacă se poate spune în acest context în care m-a emoţionat atât de tare Lebăda cea albă de la Parepa.

 

Pe urmă va fi un pic mai mare de tăcere...

 

Nu am răspuns imediat mesajului tău, pentru că am vrut să fie scris fără grabă.

 

Închei cu un cuvânt de bine cuvântului tău!