simplu spus nu adorm fără să-mi pun țigara pe geam
fumul să-mi abată privirea departe
altă iubire deocamdată nu am
numai sângele dulce-acrișor scade-n vasele sparte
nu veneai iar eu mă bucuram precum pruncii
ziua-ntreagă să fiu prim-ministru acasă
obiceiul meu preferat cu prieteni bețivi și cu verdele luncii
să cădem de acord prost e celui ce-i pasă
ca poet până-n vârful membrului cum spun câte unii
îmi pare că și puținul pe care îl scriu mi-e destul
trupul tău după tranzitul lunii
iar ne-a prins adormiți în cel fân din pătul
nu-mi pun mintea cu cei de o vârstă cu roata
și nu merg la pomeni sau județe de pace
mai îngrop câte-un drac uite-aceea-i lopata
de iubire tot trag și tot sunt fiindcă-mi place
să-mi strâng umerii pumnii ca pe câmpul de luptă
7 din 7 douăzeci și patru de ore pe zi
indiferent că e calea bătută sau poteca abruptă
fiecare cuvânt mi se pare un motiv de-a trăi
pentru că-n dimineața când grațios mă refuzi
învăț mai mult să-mi țin trupul în frâu
chiar dacă cineva de sus mă iubește și-mi strigă nu-auzi?
rămân la ce-am spus nu degeaba-i neghină prin grâu...
Adaugă un comentariu
Lisia, îți mulțumesc, ca de fiecare dată un comentariu deosebit, mă bucură faptul că ai rezonat (și) cu poemul acesta, my lay, cu drag!)
Mulțumesc, domnule Grig Salvan, apreciez prezența și comentariul, cu respect!
Domnule Dumitru Mocanu, vă mulțumesc pentru lectură și semn, stimă!
Chiar dacă altă iubire deocamdată nu ai/ numai sângele dulce-acrișor scade-n vasele sparte, totuși, având cuvintele mereu la rever (ca poet până-n vârful membrului cum spun câte unii), există destule motive de a te trăi, indiferent că e calea bătută sau poteca abruptă. Vine ea și iubirea. Poate cu un alt tren.
Rezonez, după cum se vede, cu selecțiile făcute de Grig, dar și cu interpretarea Monicăi, în special. Aș fi spus-o și eu poate cu alte cuvinte, dar esența ar fi fost aceeași.
Felicitări (și) pentru acest poem! Cu drag!
Versuri insolite, din care am reținut unele ce mi se par deosebite:
„altă iubire deocamdată nu am
numai sângele dulce-acrișor scade-n vasele sparte”
„mai îngrop câte-un drac uite-aceea-i lopata
de iubire tot trag și tot sunt fiindcă-mi place”
„indiferent că e calea bătută sau poteca abruptă
fiecare cuvânt mi se pare un motiv de-a trăi”
Versul "îmi pare că și puținul pe care îl scriu mi-e destul", mi-a plăcut în mod deosebit. Pe de o parte simt un sentiment de resemnare, amestecat cu părere de rău, pe de altă parte mă duce cu gândul la o stare superioară, de împlinire, la care poți ajunge după ce ai învățat, prin modestie, să te bucuri de puținul pe care îl ai.
Domnule Stănescu Valentin, vă mulțumesc, apreciez , uite chiar v-am răspuns la întrebare prin ce i-am scris Monicăi, da, îmi cam ies, cu stimă!
Monica, apreciez interpretarea ta, ce să spun, în general poemele în vers clasic le scriu cum îmi vin, lucrez foarte puțin sau chiar deloc la ele, m-am obișnuit de pe la evenimente să fac tot felul de ''dedicații blitz'' pe teme dintre cele mai diverse și conform cu nevoia destinatarului, acolo trebuie să-i faci să râdă sau să plângă din prima, nu ți se oferă a doua ocazie, cam așa, mulțumesc, cu drag!
Domnule Mihai Katin, vă mulțumesc pentru lectură și cuvinte, stimă!
măi amice superb poemul, n-am ce zice
te joci cu versul
te joci cu rima
ai pană rară
îţi ies din prima?
ne plimbi prin trenuri
fără de frână
ne dai emoţii
ne ai la mână...
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE