Căderea în sine

[Denisa Curea-Popa]

"La răscruce de viață nu există indicatoare."- Charlie Chaplin

Ochii mei au rătăcit printre nopțile vâscoase,
Sub cupola strâmtă-a lumii să respir e un câștig;
Inima râde, fragilă, că afund pașii în frig
Și-n pelerinaj neliniști vin în oasele sfioase.

Catedralele de ceață văluresc pe albii sâni
Nu pătrunde nici lumina, ca prin vrajă s-a ascuns,
Mă opun misterioasei și în gândul nepătruns
Lațuri groase, închisoare, făcui norilor hapsâni.

Vin din ceruri rostogol stele care-au vrut dovadă
Că e ferecată tihna în salonul de spital
De mă bântuie tristețea în destinul de metal
Și fac haltă unei umbre care-n mine stă să cadă.

Căptușesc pereții goi cu regretele amare,
Nu mă mistuie rău focul care-n fire s-a aprins;
De mult timpul e prieten și în rugă m-a împins
Răsturnând grozava cupă ca să ies cutezătoare.

[Denisa Curea-Popa]

Cu siguranță voi reveni asupra poeziei. Vă mulțumesc, doamna Vasilisia, pentru răbdare, sfaturi și lectură!

Prețuire! 

[Denisa Curea-Popa]

Mulțumesc, domnule Petruț, pentru semnul de lectură! Bucurii infinite! 

[Vasilisia Lazăr]

Pentru o mai bună curgere recomand: 

Inima râde, fragilă, că afund pașii în frig / Râde inima fragilă, pașii că-i afund în frig

De asemenea, simt că-i lipsește câte o silabă fiecărui prim vers din fiecare strofă, cu excepția strofei a doua. De exemplu, ca să curgă bine, ar trebui ca „rostogol” să fie înlocuit cu un cuvânt din patru silabe, „goi” să fie înlocuit cu unul din două silabe, ori la primul vers să ai o variantă de genul Ochii mei hoinari se plimbă printre nopțile vâscoase sau altfel, nu știu, dar să nu fii nevoit să te oprești la „au rătăcit”. 

O altă aritmie ai în penultimul vers:

De mult timpul e prieten și în rugă m-a împins / Timpul e de mult prieten...

Iar acest „ca să” din ultimul vers nu e prea poetic. În mod normal, se folosește „să” și nu „ca să”, dar poate rămâne și așa.

Dacă aceste mici neajunsuri se rezolvă, poate rămâne o poezie plăcută.

Cu drag!

[petrut dan]

Am citit cu interes, mai trec! Drag!

[Denisa Curea-Popa]

Așa este, Ada, un urcuș anevoios în care sufletul se străduiește să se recalibreze.

Mulțumesc pentru neuitare și pentru semnul de lectură. 

Cu același drag, te mai aștept 

[Ada Nemescu]

O poezie bună, primește comentarii pe măsură!

Deși cunosc rigurozitatea și seriozitatea în scris, modelele alese spre admirație, tot mă las furată de o mirare...

Ce densitate de metafore grele, în fiecare vers! Un contorsionism poetic, în sensul bun, spre a crea o imagine de ansamblu teribilă, dar cu final optimist. 

Asemenea abilitate dovedește ceva experiență în scris și dorință reală și dovedită spre înalt.

Căderea în sine - este urcuș!

aDa 

[Denisa Curea-Popa]

Un dar tare plăcut comentariul dumneavoastră, domnule Stănescu, vă mulțumesc cu bucurie!

[Stanescu Valentin]

Doamnă Denisa,

am citit fără zăbavă un poem de mare forţă

fie viaţa cât de gravă ea ne vrea a fi o torţă

cum nisipul în clepsidră e cădere spre-altă lume

acolo el trece-n zborul viselor cu un alt nume

tot aşa căderea-n sine de tristeţi rostogolită

e cunoaşterea prin care privim viaţa mai iubită...

[Denisa Curea-Popa]

Stări, momente din viață care ne întăresc spiritul...

Mulțumesc pentru semnul de lectură, domnule Salvan!

Cu drag

[Grig Salvan]

Înfrigurat poem, febrile căutări și stranii priveliști deschise în fața sufletului vulnerabil, prins în plasa existenței misterioase și înfricoșătoare, dar în care autoarea luptă și din care iese „cutezătoare”.