Pălărie nouă (din volumul „La Ghizunie” de Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

Vasile, a’ lui Ghirboaţă,

Băiat sărac,

Însă nu atât de sărac încât

Să-i plece mâţa, de Crăciun, de-acasă,

Mi s-a însurat,

Ca în romanele naturalist-realiste,

Cu o fată avută,

Dar cu universul limitat,

De parcă purta pe cap

Ciubăru’ lu’ moş Flei,

Ăl vechi,

Duhnitor,

În care duceau

Zobolina, oamenii, la gârlă

După ce făceau rachiul.

 

Cum mama proştilor

Trebuie să fie cu burta la gură mereu, Ileana

Se îngroşa în

Talie, văzând cu ochii

(cu ce altceva ai putea să vezi?!).

Întrebată,

Răspundea roşind (pesemne că-i plăcuse):

– Nu ştiu, lelică,-zău, când am rămas

Gravidă… Atunci când şi-a luat,

Vasilică, pălărie nouă! Se grăbea ’mneaei

Să adauge.

– Şi când şi-a luat, Vasile, pălărie nouă?

– Atunci când am rămas gravidă.

 

Însă de era zorită,

Sau dacă cea care întreba

Nu-i era surată, repezea:

– Nu ştiu eu. Vasile ştie!

(AICI puteți citi postarea pilot din acest volum, pentru o mai bună înțelegere a ceea ce a dorit autorul cu această carte de prozo-poeme.)

[Vasilisia Lazăr]

Vrea mai fi, Dan. :) Firescul vine din autenticitate și talentul autorului, cum frumos spuneai tu la Prologească. Mulțumesc cu drag pentru cuvintele frumoase, analiză și zâmbet!

[Vasilisia Lazăr]

Zâmbetul pe care-l aduce cititorului e parte din scopul acestui demers literar, Nori. Mulțumesc!

[Vasilisia Lazăr]

Așa e, Alex. Mulțumesc pentru rezonare!

[Vasilisia Lazăr]

Domnule Katin, personajele menționate sunt universale și vor rămâne la fel. Vă mulțumesc mult!

[Vasilisia Lazăr]

Cu bucurie îți mulțumesc și eu, Ada! Și pentru zâmbet, și pentru lacrimă. Cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Dorina, zâmbetul tău larg a spus totul. :)

[Jeler Eleonora Maria]

Lecturând-o mi-a adus zâmbetul pe buze. 

[bolache alexandru]

O poezie ruptă din satul românesc... Are farmec aparte prin umorul popular surprins pe ulița satului...

[Mihai Katin]

Ciubăru’ lu’ moş Flei inca exista   doar  ca  zobolina   este  acum  caracterul   oamenilor  din  neamul  mamei  prostilor care  are  o  replica  geniala  pentru  ca  prostia   in forme  sublime   este  de o  anume  genialitate:

– Nu ştiu eu. Vasile ştie!    daca  privesc  acest   poem  prin  oglinzile  recente  ale  societatii nu ramane  decat   sa aflam  unde mai  este:

Vasile, a’ lui Ghirboaţă,

Băiat sărac,

Însă nu atât de sărac încât

Să-i plece mâţa, de Crăciun, de-acasă,

cu   multa  pretuire!

[Ada Nemescu]

Citești zâmbind, cu lacrimă scăldând genele de râsul interior. Și nu poți să nu te minunezi iarăși, de frumusețea gradului nostru... 

  Cu bucurie, aDa