Nori negri se adună peste cer,

se lasă grei pe ziduri la cetate,

din salba gândurilor mele pier

speranțele din amintiri trădate.

Dar caut încă visul dispărut

prin neiertări întinse ca o pată

pe dorurile-ntoarse din trecut

cu ploile din toamna-ntârziată.

 

Doar urme de visare au rămas,

pe clipele de neuitare vie,

bătute în pendulul de la ceas

la margine de tristă veșnicie,

când pasul se aude pe crenel

la ora fixă-a gărzilor schimbate

și-a armelor depuse în rastel

pe rafturile-n șir, numerotate,

la orele când timpul monoton

mai cerne încă clipe cadențate

peste oftatul bietului planton

rămas să te salute din cetate.

 

De pe crenel deodată te zăresc,

când norii se destramă dintr-odată,

iar chipul tău, c-un zâmbet nefiresc,

sub curcubeul frânt mi se arată.

O, vis nebun! – este un simplu nor

rămas pe cer la margini de furtună,

purtând năluca ștearsă-a unui dor

pierdut cândva în oaza de sub dună.

 

Vizualizări: 130

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Ianuarie 31, 2023 la 6:56pm

Revin pentru a spune că ar fi frumos ca cineva să adune comentariile valoroase, ce ar putea servi ca model și celor care, din comoditate (bănuiesc), lasă câte un banal semn de trecere.

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Ianuarie 31, 2023 la 6:51pm

Mulțumiri alese, din nou, prietene Valentin Stănescu! Sensurile majore descifrate în versurile mele, explicate cu răbdare și dreptate, iar apoi puse în versuri cu reverberații profunde, vor da mai multă lumină asupra scrisului meu celor care vor zăbovi câteva clipe pentru a citi comentariile noastre...Gând bun în prag de seară și pe curând!

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Ianuarie 31, 2023 la 6:13pm

Al doilea cuvânt se-ndreaptă către iertare – neiertare când drumurile spre iubire  duc nefiresc spre despărţire...

 

’’Dar caut încă visul dispărut

prin neiertări întinse ca o pată

pe dorurile-ntoarse din trecut

cu ploile din toamna-ntârziată.’’

 

tot ce trece-n neiertare devine în timp povară

ce tulbură amintirea dincolo de veşnicie

urmele de vis se-ntorc înflorind seară de seară

vrând să treacă neiertarea crudă în iertarea vie...

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Ianuarie 31, 2023 la 4:01pm

Mulțumiri alese prietene Valentin Stănescu pentru călătoria prin versurile scrise de mine în acest poem și, desigur, pentru mesajul lăsat aci, care aduce adieri de cuvinte binefăcătoare muzei poetului!

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Ianuarie 31, 2023 la 12:33pm

Primul cuvânt este uimire: cum curge versul lin din vârful de condei din pumnul strâns şi plin din matca de idei.

Al doilea cuvânt va fi-n curând pe când voi coborî-ntre rânduri să-mbrăţişez lumea de gânduri...

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Ianuarie 31, 2023 la 11:34am

Onorat ce comentariul suplimentar, stimate coleg de condei Valerian Dincă! Gânduri alese din partea mea!

Comentariu publicat de Dinca Valerian pe Ianuarie 31, 2023 la 11:04am

Sa nu ma intelegeti gresit, toata poezia mi-a placut, dar consider ca a doua strofa e o realizare cu totul deosebita

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Ianuarie 31, 2023 la 10:57am

Dacă au fost și părți care v-au plăcut, mă bucur, știind cât de exigent sunteți, stimate coleg Valerian Dincă! Mulțumesc!

Comentariu publicat de Dinca Valerian pe Ianuarie 31, 2023 la 10:53am

O poezie putin altfel decat cele cu care eram obisnuit. Mai mult nerv aici, mai multa forta. Strofa a doua o realizare de exceptie. Am citit cu mare placere.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 600 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pădurea a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 10 minute în urmă
Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog Se scutură salcâmii a lui Corneliu Neagu
cu 51 minute în urmă
Postare de log efectuată de Corneliu Neagu
cu 53 minute în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de sinceritate - la început n-a fost cuvântul a utilizatorului Mihaela Popa
cu 1 oră în urmă
Mihaela Popa şi Herghelegiu Rada sunt acum prieteni
cu 1 oră în urmă
Mihaela Popa a lăsat un comentariu pentru Herghelegiu Rada
cu 1 oră în urmă
Ludușan Ana a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cu frigul în spate a utilizatorului Ludușan Ana
cu 2 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (De ce?) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog într-un nuc o pupăză şi-un cuc (Valente) a lui Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cuvintele nu te-ajung a utilizatorului Denisa Curea-Popa
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Cuvintele nu te-ajung a lui Denisa Curea-Popa
cu 5 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cu frigul în spate a utilizatorului Ludușan Ana
cu 5 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Cu frigul în spate a lui Ludușan Ana
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog (De ce?) a lui BOTICI GABRIELA
cu 13 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (De ce?) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 13 ore în urmă
ovidiu a postat o discuţie
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog (De ce?) a lui BOTICI GABRIELA
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Se aprind visele-n taină... a lui Denisa Curea-Popa
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Se aprind visele-n taină... a lui Denisa Curea-Popa
cu 21 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor