când am plecat 

 ți-am strecurat  

 o bucățică din sufletul meu 

 în buzunarul de la piept 

 nici nu știai că este acolo 

 l-ai descoperit  abia dimineață 

 încă nu apăruse soarele 

 când ți-ai îmbrăcat cămașa 

 s-a făcut 

 lumină 

 anotimpul  meu

 are numai zile 

  lucrătoare

 și nicio  bucurie

  muncesc în fiecare zi

 așteptându-te

 să-mi fii

 sărbătoare

 mi-e lună, cu dor șoptind peste ape

 armura albastră mi-e capăt de cer

 mi-e sufletul plin și mult mai încape

 tu  adu-mi, iubire, al vieții mister

 mi-e pace cu tine și zbucium mai sunt

 furtuna mai naște și azi curcubeu

 silabe albastre renasc în cuvânt

 ne suntem poeme sortite, mereu

 prin patimi am curs ne-ntrebați de destin

 în palide nopți, cerând alinarea

 în brațe străine, într-o cupă cu…

mi te-ai întâmplat

 minune

 când norii

 își revărsau cenușa peste aripi

 zbor  anulat

 pe cerul 

 fără vizibilitate

 mă târam

 cu aripi arse

 prin pustiul încins

 respirând chinuitor

 amintiri făcute scrum

 acolo m-ai găsit

 phoenix fără suflare

 (strângeam în pumni

 cenușa ultimei clipe)

 bun radar

 iubirea

sufletul meu

 o lacrimă

 pe obrazul  cerului

 în mine cresc ploi

 se rup zăgazuri

 de prea-albastru

 numai secundele

 întârzie

 să-mi sape riduri

 statuie de ceară

 cu miez fierbinte

      eu