prefer albul şi nu numai

cum îţi spuneam 

reciclez vise

multe sunt ca nişte avertismente de cod portocaliu

parcă ar mai conta

e viscol prin mine

demult

ca-n iarna asta

şi totuşi îmi doresc

să-ţi arat

cum ţin în căuşul palmei

o clipă

între fulgul de nea şi picătură liniştea

iubirea

o imensitate

în micile…

sunt ticsită de fumul clipelor

stinse pe lumânări

aprinse

când paşii mei nu îndrăzneau să pătrundă

într-o noapte virgină

de teamă că feminitatea urmelor mele nedumerite

strică echilibrul unui poem

codificat de mesaje

continuu

prin sânge

cu tine

decodificându-l

curgeam fluviu albastru

nu mai ştiu de când

timpul scuipă din el tot fum

peste scrum

şi nu mă mai miră de ce gândurile mele

rămân…

fâşii de lumină  frumoase mai sunt 

cum le privesc printre scânduri de gard 

admir şi lumea

nu ştiu de ce când spun ceva

întoarce spatele

probabil inexistenţei mele

lângă o groapă de gunoi

cum sunt

lipită de gard

încerc să înţeleg dacă exist

umbră nu fac deşi lumina nu are cum trece prin mine

iar din cap până-n picioare pic de reflexii

nu-s

tot cu fumurile mele am noroc

la propunerea lor…

un ieri însemnat într-un loc alb de orhidee

bujorii din obrajii mei 

nerăbdarea ca jarul încins

strânsă în palme 

cămaşa deschiată nuanţă de soare

cel mai mult

măr crud din mare adâncul violet

intens

privirea geloasă muşcând din mine

şi azi îţi place

de dor ascunşi în lacrimă 

scuturam cerul cu tot cu fulgere

prin furtuni

norii ochiţi cu suliţi de lumină

ploua peste noi linişti

din rogvaiv nuanţe…

trăiri încurcate în teanc de cuvinte leagă dezleagă emoţii alt teanc

nu ştiu ce mi se întâmplă

linii bizare semne şi litere

fără niciun sens

le-ai lăsat aşa

suspendate între puncte puncte prea multe

silabe disparate îşi caută înţelesul alături de altele

nu se potrivesc

început fără final

de ce a rămas ?

nedesluşit îmi desenezi cu roşu ceva

eu privesc 

tu taci scrii retuşezi

iar ştergi

cum nu…

ochii larg deschişi ceaţa şi fluviu miros de alb  

odată cu trecerea ta

prin mine 

vânt rece furtuni se opresc

respiraţia luminii în clipă

e atâta dimineaţă

mănunchi de raze

nerăsărite încă

îmi prinzi pe sub val

încet

să nu se tulbure

atunci

când  ne suntem

sau când

de atăta dimineaţă

ne-am fi pierdut demult

 …