Un bulgăre de zăpadă mi-e viața-

această libertate

de-a suferi, de-a te risipi,

de-a fi nod marinăresc

pe un fir cu un singur capăt.

Iubesc și sunt fericit

ca albina

ce-și construiește faguri

pe întuneric.

Aș urca la cer

dar nu se poate

de la masa de scris!

Toate lucrurile sunt ca niște schelete,

triste, murdare,

cu viermi sub pleoape

de tragi cerul mai aproape de tine

te îneacă duhoarea de stele.

Nu mai știi în fața cui să-ți reciți

poemele

înainte de culcare

până și din sânge-ți vine

un miros de lebădă

crezând că-n loc de apă

curge viață la robinet,

bei până când sângele

îți sare de pe inimă

ca o curea de…

Ce să mai vânez și eu

prin vidul altora?

o hieroglifă, o undă de șoc!

Mi-aș bate un cui în suflet

când scoate capul prin celulă,

să se bronzeze la lumina ochilor.

Nu mă lăsați pe aceeași centrifugă

cu voi.

de la rana libertății mele

istoria are să se strice.

Îmbrânciți-mă

în gura plină cu e-uri

a clonei păcii.

La cine să mă rog pentru voi,
Lebedelor?

Sunteți tot creaturile 
Lui Dumnezeu
Sau cearșafuri făcute ghem
De fecioare
În prima lor noapte de dragoste.

Voi nu cunoașteți râsul, plânsul,

Vă e necesară 
O singură lacrimă
Să plutiți.

Nu știu ce mi se întâmplă de scriu

Poezie,

De ce fac schimb de sarcină electrică

Cu coala de scris,

Ies în afara realității

Câteva clipe,

Rupând orice reacție chimică

Cu prezentul.

Cum o scriu

Se degradează

În fibra mea

Celula divină,

Nu-i mai simt căldura ,

Nu mai am necesarul de iubire

S-o întrețin.

Doamne, ce a făcut poezia din mine

Unii au lăsat urme pe Lună,

Eu abia acum

Învăț sufletul

Să…

Nu-mi ies la socoteală coastele.
Femeie,
Vreau înapoi lucrul meu
Pus la locul lui.
Şi eu am golul meu, Adame
Puzderie de stele 
Cad din tine în el
Şi nu se umple.