la ce oră a început lumea

știu la cât s-a sfârșit

tu erai mereu prea frumoasă

chiar și atunci când

ai apăsat pe trăgaci

iar eu prea dependent

de sărutul tău

a fost la și un sfert

atât a mai rămas și din mine

după ce mi-ai aruncat pe covor

un singur cuvânt

mortal

n-am plâns

mi-am păstrat lacrimile

să-ți pot uda literele

din A am crescut amintirile

hamac…

iadul e încă închis

am 9 ani

pe balcon luna stă puțin îngrămădită

la fel și machetele mele

ferrari

porsche

roșii desigur

ca noi toți

miroase a kent

(mai jos  stă ginecologul)

pe lângă fum în sufragerie

intră puțină libertate

alb negru

america e departe

sinatra doar s-a mutat la vecina

de la nouă

drumul lor trece prin…

mă sărutai
ca-ntr-un afiș de Casablanca
peretele creștea
atât de mult și el
eu mintea mi-o vărsasem toată-n setea
cu care tu mușcai
și mă doreai
de-atât sărut
chiar noi eram perete
afiș în visul
tuturor
pe lângă noi
se aprindeau și se stingeau planete

mă sărutai
mureai
mă sărutai

ţi-aş fi putut dărui cuvintele

aşteptate

în fiecare dimineaţă

să mă scald în fântânile

 ochilor tăi

să râd și să plâng

sărutându-te  până la rădăcini

aș fi putut să te mângâi

 pe fiecare amintire

lacrimă

vis

să te învelesc

cu liniştea lunii

mi-aş fi dorit

 să te sculptez

cu mâinile goale

din toate pietrele

să te crucific…

nici nu mai suntem

deşi

părem a fi



doar spectatori am rămas

în propria idilă

clasică zici

futuristă gândesc



ne împletim degetele

pe taste diferite

sărutul l-am stilizat photoshop

pe un bulevard online

des circulat



ne povestim la o cafea…

roșie
de care te lepezi
fugitiv
la fiecare 7
pe covor
îmi scrii pe frigider
adio
mă suni că nu mai
ai nopți

eu
cu parfumul tău
prin suflet
adun firimiturile
de sărut
număr furtunile
prin care treci
și aștept
cuminte

poate mă îmbraci din nou
sau poate am să mor
pijama
pe covor

vii?