Astronomic vorbind
Pietrele nasc.

Buruienile înfloresc
Și ele, frumos, dar des.

Păsările zboară
Cu capul în jos la sud.

Izvoarele nu se revarsă
Și nici nu ne inundă.

Dacă te-aș iubi ieri
Vei răsări iarăși, mâine?

Universul, zic eu
E limita posibilă

De imposibil.

21 06 2013
ȘTEFAN OANĂ

Precum lipsa întunericului

Iubirea se dă gratis

Dar puțini stau la rând...

Diminețile se numără.



Cuiele ruginite dor

Nu și moartea

Dar ce știu eu...

Nu am murit, încă, niciodată.



Iarba călcată se răzbună

Odată va crește din noi.

Mulți nu cred în verde

Dar toți stau la rând.



Iubirea e gratis

Dar nu și degeaba!



28 06 2013

ȘTEFAN…

Punct de sprijin
Nu mai are vară
Și nici pârghii.
Doar câte-o roată
Pătrată.

Triunghiul a fost
O pârghie relativă
Frântă în trei.
Cercul, bucată
De infinit.

Oare cât ne mai iartă
Gravitația?

28 06 2013
ȘTEFAN OANĂ

Cer de țărână

Păsări înmuiate mii

Flori cu ochii în pământ

Liniște fără copii

Glie inundată crunt

Tristă zi, plină de lună



Ape reci cu capu-n jos

Vis murdar despre frumos

Iz de mucegai și os

Timp demult nemaiîntors

Orizont de vlagă stors

Fir de ud încă netors



Plouă

Verde

Ud

Frumos

Fără

Timp



Dar cu folos!



30 06…

Am să-mi fracturez lumina

Fără milă, în două oase verzi,

Unul iute și foarte ascuțit

Altul tăcut, atârnat cuminte.

 …

Cum au trăit străbunii fără tine

Ce dulce grai înțelegeau, iubeau…

Smulge-mi tu straiele-nvechite

Aruncă zale ruginite la gunoi

Nu mă lăsa acum să fiu cuminte

Să umplem…

Ce cal împiedicat o să mai zboare

Când gâtul trist doar aripă nu e.

Ori cum să pască nori din soare

Când ochii-i sunt acoperiți, cu ce?

Ce flori îmbujorate or să râdă

Când miere ori albină nu mai e.

Sau iarba cum să ne mai crească

De rădăcina-i e cătușă, chiar cu ce?

Ce vâlvătaie poate să mai ardă

Când rece vremea acum ne e

Fierbinți zăpezi or să mai cadă

Din ceruri fără sus, oare cu…

Dacă-o să fiu nebun

Voi fi nebun cuminte

Întreaga mea, tu să mă ierți

Nu voi putea

Să-mi umblu-n minte

Dar voi putea să te iubesc.

Am să-ți vorbesc

Pe limbă de copac

Ori ciripit am să învăț

Zăpezi am să traduc…

Frigul sporovăie a gheață

La o șuetă printre streșini

Condamnând decisiv frunze

La moarte prin nemișcare.

Soarele mimează lumină

Dezbrăcat pușcă de raze.

Pesemne au fugit de-acasă

În țările gălăgios de calde.

Surd, sticlește…

Ce ascunde, oare,

Negrul dintre stele

Alte lumi abstracte

Cu făpturi rebele?

Oare este lava caldă

O lume-n miniatură

Ori de mină floarea albă

Lumea fără de măsură?

Viața-i vis ori visul viață

Noi aici ne ispășim

Vreo amarnică pedeapsă

Vis e viața sau leșin?

Universul e atomul

Ori atomul univers

Cugetând și eu ca omul

Cu al meu prea simplu…

Dă-i

Doamne

Morții,

Niște vise

Ca să ne țină

De urât

Când trecem,

Mut

Prin infinitele

Abisuri

Dă-i

Doamne

Morții,

Visuri.…

O bucată imensă

de noapte

mi-a strivit zborul.

Oare unde se duc

steluțele, când mor,

la culcare?

Suntem atât de vinovați

de viață

încât murim prea repede.

Oare dincolo

e ieri…

Brazii sunt crunt decapitați, de Crăciun

Ne spun mocnit, poveștile triste la sobă

Fuioarele gri, ce ne amintesc despre fum

De ultimă așchie, din prima nezisă vorbă.

Brazii jelesc, uscat, despre verde ce-a fost

Chiar de sunt încărcați de atâta lumină

Bărbierim ultimul deal toporind fără rost

Ne plâng, verde-crud, pădurile fără de vină.

Undeva acolo, de sărbători, mai arde încă

Neatentă la focul mocnit, o ultimă…

Fierbinte și negru, pustiu

Lipsit de speranța diurnă

Plângea un gol în târziu

Călcând pe vid, fără urmă.

Zbateri de timp, fără de tac

Zbiară secunde, ucise-n ecou

Cum mototolirea apei din lac

Îngână valul din nou și din nou.

Cataplasmă sărată pe rană

Zăpadă căzută alb, la infinit

Plâns amar de clopot și zeamă

De lumânări stinse la nesfârșit.

Hăul imens, vărsat în neant

Minus…

Azi îți colind de mare dor și drag

Un cântec vechi, care-ți va spune

Despre miros de brad și cozonac

Din al tău suflet de culcuș, minune.

Să plângi râzând, să dai în pârg

Lacrimi fierbinți de sfântă orhidee

Să-mi depeni tu, poveștile pe rând

Din plinul sufletului tău, femeie.

Îți cânt de albă nea în drumul vieții

De sănătate, de noroc, de plină cană

Să-ți deie bunul Dumnezeu ce meriți

Vis dalb de…

Pedepsesc vântul

La zvârcolire,

A profitat prea mult

De, liniștite, pletele tale.

Condamn lumina

La flăcăruie,

S-a bucurat prea des

De blândețea-ți din ochi.

Oxigenul

Te-a sărutat destul,

Așa că, azi, îmi țin

Răsuflarea.

21 12 2012

ȘTEFAN OANĂ

Pe ciorna simpl-a vieții, suntem pete

De nonculori cu ochii larg deschiși

Din toc, cernelurile stau acum să fete

Pierdute linii interzise de proscriși.

Cădelnițe cu jar de lemne rare

Descriu fuioare albe pe pereți

Organizând perdele, din petale

De fum, iluzii și izuri de asceți.

Matrițe aidoma și dure de iubire

Fără bavuri în plus ori după gât

Păianjeni prinși în colțuri fără fire

Ori cioburi tari,…

Tu, pană dulce, pierdută-n căutare

Vino să îți descânt deochi de zbat

Copilule uimit, încă mai ai picioare

Pământul plânge surd de al tău drag.

Nu-ți arde tâmplele prea reci, de stele

Mângâie-ți zbuciumul înalt, de nori

Vino să creștem înzecita necădere

De dor, nicicând să nu mai zbori.

Îmbracă-te-n veșmânt de pământean

Și poartă blând, umil, povara morții

Să nu te pierzi, curent într-un ocean

Aici…

Când în genunchi uscați, adânc mă îngropa

Durerea spin, a crucii mele grele dintre umeri

Mi te-ai născut, ca vis și caldă foc, tu steaua mea

Și ai avut răbdare, ca nașterea să-mi numeri.

Pe când, cu părul smuls, din trunchi și fără vină

Ecoul mă lovea morbid cu dinții de pereți și știrb

Tu mi-ai udat căsuța albă din copac, la rădăcină

Cu smirnă albă, fum de-încredințat și dulce nimb.

Când foamea de prea viu mă…