vocile pădurii se deschid

 în     dimineţii de argint
cuceresc tihna albastră a norilor
 în avangarda timpului                                      
 pătrund pelerinii
prin urechile văzduhului
să clădească piramide
în gură ştirbă cu care frigul
cucereşte focul ascuns al inimii
cerul îşi sparge culorile
spre câmpiile întinse
 picioarele
fac salturi să prindă în braţe
lumina

Am vrut să mă nasc

aşa cum seara anunţă

visele ce vor colora noaptea

mi-am scos degetele în lumină

să simt briza zilei

soarele sosea pe coji de lămâie

peste dimineaţa şifonată

în ochiul ploii

am strâns din palme peste

corpul proaspăt ce aştepta ivirea

icnetul meu a grăbit toamna

să-şi numere frunzele

pe trup aveam solzii calzi

ai luminii

zâmbetul vremii îmi arcuia

privirea în oceanul de cuvinte

ce veneau de…

îngroapă-ţi toamna sub tălpi
fă-ţi din bătăile inimii crez
în buzunarul vremii
pune clipa ca pe o
copie fidelă a mâinilor tale
care întrec fricile
cântă cântă despre răsărit
despre frunze şi culori
nu lăsa timpul să-ţi fure iubirea
ca un catarg ridicat pe mare
lasă-ţi  inima să zboare
spre lumină

Mă spânzură timpul
în lan de înserare
cu secera lunii
să deschidă în prag de noapte
frivole arabescuri
scriu metafora sângelui

pe mugurii proaspeţi

toamna colorează cuvintele
în şuierul liniştit al zilei
se
anunţă poemul ce-mi va poposi
în inimă