Se amesteca în tornada luminilor 

nu deslușea ceilalți orbi sosiți odată cu ea,   

poate pentru că erau stângaci 

din trecut…

am luat cu mine toate cheile peșterilor

drumul e tămăduit de crezul ce-a ars mocnit

după un incendiu

au pierit atunci privighetori care-ți umpleau brațul…

Gondolier nebun, te-avânți sălbatic

Prin galerii de sare și de foc,

Nu simți că universul ți-e tomnatic

Iar dacă pun și gramul de noroc…

am auzit că la concertul viorilor

din noaptea asta

sosesc toate cântecele în frac

și flori de timp…

precis ești mentorul care desface

toate nodurile inimoase

în mijlocul francheții

o să trec printre ele…

nu toate culorile au trenă

s-ar putea ca unele să-ți pară străine

uneori ireproșabile

îmi cântărești nedumerirea…

nu-s de prin rolul ăsta

aprindeam un chibrit

curioasă

cum improvizezi gamele…

treci prin ușa peșterii mele

te întrebi

de ce n-am zăvorât-o

odată cu prima cădere de grindină…

Ai lăsat focul pe inima iernii,

i-ai dat o scânteie în plus – piesaj demențial

cu serpentine celebre și  secerători de azur, …

apasă tasta oglindă

nu-ți pot vedea licărirea aceea

care sparge bariere…

s-a făcut deodată secetă mare

și ulcioarele au încremenit

fiecare în setea lui

veneam de departe treceam prin lanul…

timbrul inimii mele imită

ultima petrecere la care n-am fost prezenţi

am auzit că şi-au făcut de cap

nişte  acorduri de gen…

Cu mâna întinsă printre stânci, înspre van,

Împleteam câte-un vis din ninsori-filigran

Şi urcam pe-nserat, înşirând gânduri drepte:

Or mai fi, pe pământ, şi…

Când au aflat ursitoarele (au tras cu ochiul)

că le-ai împletit lumina

şi ai dat cuvintelor un podium,

ţi-au aşezat lauri…

Cântă, pescarule de inimi,

pe arhipelagul notelor înalte

s-a dat startul albastru,

cheia e la tine,…

spune-mi că tu eşti mătăsarul

care-mi laşi veşminte la alegere

dincolo de răscrucile toamnelor

au fir unicat…

întindeţi plasele să adunăm ce-a mai rămas

din crezul acesta debusolat

mereu a dormit pe ape

zadarnic îi spuneam că scufundările repetate…

eram doar noi şi câteva păsări

care izbeau nebuneşte pereţii

prin sală se auzea murmurul altor minuni

şi un diamant spart…

nu mă-ntreba de ce am ales noaptea asta

(ne)sfetnicul dragostei

în ea am zăvorât singura toamnă

care n-a dat vinului greş…

n-am avut mâna întinsă

acel mărunţiş (s-a întâmplat a fi de aur)

tocmai salvase un foşnet

prin pădurile în care un rege îşi alesese…