Se sting copacii, le curg flori,
Pământul sec tăcut le-neacă
Cu a nemuririi dulci fiori
Le îmbie în etern să treacă.

Cu ramuri negre, temători,
Se înalță către cer să zacă,
În rugă plâng, ispășitori,
Atât le-a mai rămas să facă.

Se sting copacii, pieritori,
Iertare vor doar să culeagă
Când vor călca, neștiutori,
Pe drumul ce nu vor s-aleagă.

Pierdută în înnoptarea pământească

Mă sting cu un minut mai mult ca ieri,

Legată de un trup gata să râncezească,

Absent trăind a clipei trecute mlădieri.

Apusul se preface în poarta mea lumească

Gonindu-mi sufletul spre zări de nicăieri

Pe care calc blajin, vremea să îmi zdrobească

Fărâma ce-am rămas, cu a sale adieri.

O ultimă suflare încearcă să hrănească

Al meu trup muribund cu-a vieții mângâieri,

Premeditând în taină secunda…

Continuare

Azi... ziua în care eu am renăscut,

Ștergându-mă de ieri și ucigând pe mâine,

Sunt un crâmpei nemodelat din lut

În mâini tremurătoare de zeități străine.

Ieri... ziua în care am zburat din eu

Lăsându-mi trupul pe pământ să zacă

Plâns în tăcere de a lumii Dumnezeu

Într-o comemorare de sentimente seacă.

Mâine... ziua în care duhul se va opri

Din fugă lui nebună spre veșnicia stearpă

Îmbrățișând eternul fără a ponegri…

Continuare

Ca pasărea din propria-mi cenușă
Renasc după ce mor în fiecare zi,
Crescându-mi aripi albe peste corpul gri,
Mă dezleg singură de-a mea cătușă.

Ridic semeață capul către soare
Când ziua-abia mijește înspre răsărit,
Ca un vlăstar de mult timp adormit
Înmuguresc și mă înalț în zare.

Voi fi mereu pasărea ce se zbate
Cu aripile-ntinse către asfințit,
Învăluită-n florea ce veșnic a-nflorit,
Voi adia cu vântul înspre eternitate.

Întreagă noastră viață e doar o aventură,
O luptă ce mereu o ai de câștigat,
Indiferent de este dulce sau prea dură,
Te zbați până la capăt, cu suflet împăcat.

Ea uneori înalță picioare tremurânde
Sau genunchi grei îi culcă, pe pământ, aplecați,
Dar asta este viața, în șoapte murmurânde,
Trasează traiectorii în termeni-i indicați.

Îmi voi lăsa drept testament cuvântul,
El va fi mantră pentru ai mei prunci
Și-n ziua-n care-n drumul lor va bate vântul,
Vor ști că sunt cu ei atunci.

Cu stilou negru-i voi scrie conținutul
Și din peniță flori vor răsări
Ca ei să- mi poarte-n inima lor gândul,
Să nu se șteargă când m-oi prăpădi.