Nu-mi puteam stăpâni tulburarea

lacrimilor mari şi fierbinţi

a amestecului de negrăită tristeţe.

Îmi scăldam obrajii-n

durerea de nesuportat.

Impalpabil principiu

al vieţii şi al gândirii.

Istovit de emoţie,

mi-am stăpânit agitaţia

cuvintelor revărsate

peste furia ce arsese

în sufletul meu.

Apele au rămas nemişcate

în natura imperfectă a omului.

Fruntea căpătase

o severitate împietrită

de nelinişte dureroasă

a lacrimilor ascunse

ce nu curg…

O nerăbdare ciudată

din haosul întunecat

a tulburat liniştea

printr-un tumult vesel,

privind către sfârşit

lumina invizibilă.

Roşiatică licărire

a senzaţiei de libertate.

Când lumina amurgului

se stingea-n prezentul

neclar şi ciudat,

întunericul

umplea aerul

cu privirea

întoarsă-n lăuntru.

 Învingător,

 într-o iritare extremă

 a indignării mele întunecate,

 gândurile-mi pluteau

 printre licăriri de lumină

 şi rândurile se aşterneau

 în urma singurătăţii…

Chinuindu-mă

să-mi înăbuş în grabă

câteva lacrimi

ca dup’o ezitare agitată,

totul era nemişcat.

Cu simţurile

tulburate de nelinişte

şi răsuflarea tăiată

de o aversiune

de netrecut a umbrei

cu nuanţă  întunecată,

faţa scăldată de lacrimi

zburda în lumina gălbuie

ce se-ntrezărea

printre obloanele norilor.

Impulsul agoniei,

într-o fâşie palidă de negură

printre zăbrelele norilor,

pluteşte vag.

Amestecul de patimă înverşunată

de o lugubră pioşenie,

dureros şi zdrobitor

în umbrele adânci

ale lungilor plimbări

în după-amieze friguroase,

se zămisleşte.

Înăbuşind temerile,

nimic nu-i tulbură tăcerea

din bezna continuă

să-mpingă cu puterea gândului,

dintr-o lentoare teribilă,

lumea din privirea oarbă.

Alunecând incontrolabil,

secunde interminabile

înghiţite de noaptea de dedesupt,

ating propria umbră.

Incapabil

să facă vreo mişcare,

cu faţa scăldată

de lacrimi şi furie,

în unduirile

negurei de dedesubt,

avea gura plină de sare.

Fundalul întunecat

aproape imperceptibil

unei priviri reci şi inexpresive,

trăda satisfacţia

lăsată de umbra disperării

printre gemetele

reproşului tânguitor,

gândirii imperfecte,

mâzgălind frenetic hârtia.

Copleşitoarea teamă

pătrunse intesitatea

palidă a fâşiilor de lumină

din lămpi arcuite

într-o voce

lipsită de emoţie.

Înfundate mai adânc, pare că,

secătuite de puteri, 

secundele se târau

într-o lentoare teribilă

în bezna continuă

din lumina slabă

a stelelor.

Stupoare.

Prin cenuşa fumegândă,

umbra îi străbătu chipul

lipsit de expresia

genei de lumină.

Şocantă revelaţie.

Într-o linişte mormântală,

cufundat în gânduri

golite de expresie,

printr-o spărtură a norilor

privea… în sus.

Golit de emoţii,

incapabil

să mai aibă vreo teamă,

în întuneric,

ascensiunea anevoioasă

era o fâlfâire de aripi

spre neant.       

Sprâncene încruntate

înălbite de vreme

se înşiruiau,

ignorând cu desăvârşire

privirea deja oarbă

a vieţii

de deasupra ochilor.

Cu o privire

aproape tristă,

urmărind

încet,

coarnele şerpuite

simţind

empatia palpabilă

a gândurilor,

ar fi vrut

s-o alunge

cu puterea minţii.

Se contopea imperceptibil

într-o incompatibilitate absurdă,

puterea unei şoapte

prelinsă-n lumina cenuşie a minţii

şi scârţâitul paşilor…