În colţuri umbrite,

plutea ameninţarea

pleoapelor ce cad

într-un zâmbet vag,

desfigurate de durere

Împunse aerul

pierdut în gânduri,

ascultând furia înăbuşită

şi umplând tăcerea

cu puterea minţii

într-o resemnare tristă…

nemişcat şi împietrit.                                  

                         Resemnare…

………………………………………

                         Renaştere…

Nemişcat şi împietrit                                 

într-o resemnare…

Începe

să cadă roua,

se umple tăcerea

unei emoţii

de nestăpânit

înăbuşind temerile

simţurilor tulburate

de neliniştea

unui nou început.

Zumzăind,

umbra privea,

cufundată în gânduri,

fâşii de lumină

alunecând incontrolabil,

înghiţită de gura plină de sare

a ochilor împăienjeniţi…

de lacrimi.

Neguri se rostogoleau

într-o ceaţă a îndoielii

peste starea nefericită a minţii

de viaţa întunecată

şi pustie

tulburare tremurătoare

trezise văpaia stinsă

a focului vieţii.

Când nevolnic plâng

durerea şi fiece simţământ

închis în suflet,

o uşurare nesperată

îşi face loc

prin crăpătura-n

care să picur un strop

de-ncredere-n iubirea

timpului închinat

delirului şi amăgirii.

De o tristeţe nedefinită

fugeam din adâncul de nebunie

al dezamăgirii... în neliniştea mea.

Cu o teamă vagă,

viaţa încă

mai pulsa în mine

în trecătorul moment

al prezentului

ceas dulce

de nou

început de zi.

Mi-am pus stăvilar

şuvoiului fierbinte de lacrimi

pornite din adâncurile

nepătrunse ale agoniei,

din singurătatea bântuită de trecut.  

Aştept… licăririle de mâine.

Într-o viaţă searbădă

şi nădejdi spulberate,

nu făcusem decât

să aud,

să văd,

să mă mişc.

Am început să gândesc.

Neliniştea

cuprinsese bătaia inimii

răguşită

într-o îndrăzneală

plină de tristeţe,

să înăbuşe

un sunet tânguios

al ochilor ‘nsângeraţi

ce se roteau în orbite.

Născută

din dezamăgire

şi nerăbdare,

îmi împăienjeni ochii

o lacrimă.

Când amurgul

şi răsăritul de lună

s-au întâlnit

pe-o alee şerpuită,

păşeam peste

umbra-mi mişcătoare

temându-mă

să-ncep

să sângerez

înlăutrul meu.

Într-o aparentă letargie,

cu o judecată

prea amară şi seacă,

în perioade regulate

caleidoscopul mereu

schimbător al imaginaţiei,

ajută să acoperi

o clipă… goală.

În miezul zilei,

pe câmpul cu spini

se cufundă

în întunericul eclipsei

sorbind roua …

soarele.

Splendid delir

Într-un timp

Neliniştit

Şi fără viaţă

Al unei constrângeri...

Nemiloase.

Într-o

aparentă indiferenţă,

doar întunericul

pătrundea pe fereastră,

înceţoşând privirea.

Ipocrizie… de nepătruns.

Într-o vreme

umedă şi rece,

absorbit…

în contemplaţie,

focul mare

strălucea roşu…

şi luminos.

O respiram

să simt raţiunea

imboldului dispărut în neliniştea vechilor emoţii.

În vântul care adia uşor,

tânjeam după libertatea

ce părea… risipită.

În răsăritul întunecat,

o umbră fără formă

şi un abis fără fund, 

ceaţa-ngheţată sălăşluia

din orizontul ce-o mărginea

şi roua... căzuse.