Distanţe

de netrecut

într-o penumbră

protectoare,

sporea

senzaţia de nelinişte.

Se temea

de dezordinea morală...

Arunca,

primind

fără gratitudine

mângâieri,

întâia privire

asupra

lumii.

Nemairecunoscând

priveliştea, tresări...

În gestul

neterminat

cu surâsul pierdut,

privirea

nu priveşte nimic...

Oprind

gândurile,

doar

bătăile inimii

răspund

departe

să poată

odihni

o frunte ostenită...

Într-o

linişte neaşteptată

a developat

o imagine

undeva

dincolo de conştiinţă,

în camera obscură

a memoriei.

Şi-a adus aminte întâmplător…

Privea fără strigăt

cu aerul nedecis,

o farsă

a memoriei goale

în nemişcarea ei

silindu-se

să nu se gândească

la nimic.

Ar fi vrut

în scurta sincopă

a conştiinţei

să reţină

imaginea pe retină...

Într-o tăcere încremenită

glasul cădea de sus.

Ochii se dilatau exagerat

într-un îndepărtat

gust de tristeţe

cu imagini inutil reprimate,

surprins

în această nesimţire binefăcătoare

cu un efort de atenţie

desenat.

Se trezi umblând

pe o nesfârşită pagină albă.

Într-un

gust confuz

de lacrimi neplânse,

cu subtile

străpungeri de lumină,

cu glasul surd

încerca

să oprească

şirul dezordonat

de gânduri

din bătaia

tâmplelor.

Ar fi vrut

să privească în ochi

cu o indiferentă ridicare

din umeri,

şoaptele unei vieţi

pe care nu o cunoştea.

Arunca o lumină uşor ostenită,

obosit de aşteptare

şi simţea în propria fiinţă,

ridicarea clipei

ce se desprinsese.

Incomodă impresie…

Nu încerca nicio mişcare.

Se încorda să audă

într-un efort de atenţie

silindu-se

să pătrundă cu auzul

în imaginea depărtată

din oglindă.

Trăsăturile

fugeau nesigure,

nespus de straniu

sub un surâs vag

cu bătaia măruntă

a pulsului

să redea aerul

de neglijenţă.

Cu un zâmbet

care flutura în întuneric,

tăcea cu…

Era atât de liniştit.

Privea cu atenţie

amintirea inconştientă.

Cu privirile întunecate

număra ore goale.

Se scufunda

în vise de neînţeles...

Într-o realitate

înceţoşată, imaginea

se tulbura pe nesimţite.

Nimic nu oferea

un statut definitiv.

Cu o scânteie

de triumf în ochi,

un freamăt viu răzbătea

cu un aer nevinovat.

Apărea

mereu visător

să-ntoarcă spre el

o faţă umană.

A trecut o clipă

peste orele goale

încărcate de gânduri,

lipsite de umbre şi lumină

cu privirea umedă

şi fruntea plecată.

Când viaţa

curgea în jurul lui

era prizonier, trăia

într-o lume fantomatică.

Cu apa

gâlgâind

surdă în urechi

avea senzaţia

unui fel

de siluire figurată.

Se pierdea de bunăvoie

între lucruri mărunte.

Cu o lene vizibilă începuse

să citească timpul...

Nu-l apăsa golul din jur.

Îşi pierdea suflul

în gândurile vagi

şi nu ştia

ce cuvinte

aveau să fie spuse

când totul era înfundat,

fad.

Devenise aproape insensibil

la obişnuinţă.

…………………………….

Ploaia se scurgea

într-o felie de zi...

Cu figura

lipsită de expresie

într-o lume incoerentă,

auzise

respiraţia regulată

a minutelor

ce parcă

îşi încetiniseră

curgerea.

Începuse

să îl învăluie

neliniştea

în universul nemişcat

unde,

lipsit de contact,

îşi umplea timpul

când mintea

îi era limpede.

Un freamăt de viaţă

pătrunsese.

Între

cuvinte obişnuite

pătrunsese

cu paşi şovăitori,

un sunet înfundat

ce amintea

de privirea rece

a imaginilor

sosite din vis,

alungând

gânduri neprecizate,

încă…

Pentru o clipă

cu ochii ieşiţi din orbite

într-o privire fixă

cu trăsăturile împietrite,

respira zgomotos.

Cu faţa învăluită

într-o senzaţie ciudată,

se simţea golit.

Nu cunoscuse singurătatea...

Revedea

cu pleoapele strânse

întreaga fiinţă

şi lacrimi îi tremurau

la marginea genelor.

Abordase o figură dezgustată…

Stătea pe gânduri

să se închidă într-o tăcere.

Simţea nevoia

de-a se reîntoarce la viaţă.

Când încă

nu se împrăştiase întunericul,

biciuit de stropii reci,

avea un moment de ezitare

să se arunce în mulţimea

suitelor de imagini.

Ploaia cădea...

Cu mişcări

abia perceptibile,

fără umbră de mirare

se măsura în tăcere.

Părea că se condamnase

la amuţirea

absolută.