Se trezea

simţindu-se golit

Sângele îi inunda obrajii

şi-n gura ca o linie subţire,

gâlgâiala se transforma

într-un suspin stins

Era îngrozit de durerea

de a-şi începe ziua...

În plesnitura timpului,

Minutarul (minutul)

se elibera ca o grenadă

spărgând tăcerea.

Înfăşurat

în indiferenţă

cu faţa brăzdată

de riduri şi de umbre,

tâmplele

începură să-i pulseze

şi cu o durere furioasă

în piept, ochii

se umpleau

de picături mari,

fierbinţi

veneau

de parcă cineva

le-ar fi scos din inimă.

După

o noapte

de somn agitat,

inima

şi răsuflarea

şi sângele

îi încetineau.

Simţindu-se

ca o barcă

fără cârmă,

încerca

să-şi pună

o dorinţă

în cuvinte.

Luptându-se

cu o durere pustie,

capul începu să-i zumzăie

şi inima

îi bătea puternic.

Se simţea

ca o mumie sculată din morţi

şi cu un nod în stomac

privea viaţa.

Îl lăsase cu cicatrici adânci.

Simţea

un fel de exaltare

copilăroasă,

de năvală de tinereţe

şi toate drumurile

îi erau deschise

în mintea lui.

Îl găsea nepregătit.

După câteva clipe

de încordare

ca să prevină

lacrimile,

rămase nemişcat,

cu o privire uimită

suspendând

măsura timpului.

Din neclintita

lui tăcere

plutea

aceeaşi expresie

de atenţie

oprită în loc.

De prea grăbite,

într-o singură clipă,

imagini

dintr-o lume trecută

se prăbuşeau

sub pleoape.

Îşi auzea

tâmplele zvâcnind

sub o furie ascunsă,

ca o mustrare tăcută

că nu trecea

prin ochii lui

propria imagine.

Tăcea

cu aceeaşi

intensă nelinişte

şi privea în faţă

imaginile

cuvintelor gândurilor

cum treceau

prin el.

Cu un gust

de somn

într-o expresie

de mare odihnă,

vibra în adânc

un om fără amintiri,

un om

liber.

Cu strigăt

de surpriză

într-un freamăt

încă nestârnit,

cu o ultimă voinţă

de a se rupe,

cu un gest

de reîntoarcere

la viaţă,

se regăsea…

Să-şi adune

părul la tâmple

fără o tresărire,

poate absent,

cu aceeaşi mişcare

de surpriză,

se desprindea

într-un cerc luminos

de intimitate,

singurătatea

din care coborâse.

Tăcerile

încă vibrau,

le purta pe toate

fără zâmbet,

mărunt,

copleşit,

cu ceva întrebător

în glas...

Când seara

grăbea pe urmele lui,

cu părul răsfirat

pe tâmple

trecea buimăcit, surd

să privească în ochi

legături desfăcute

din memorie.

Se simţea fără trecut.

Îndrăznea

să închidă ochii

fără schimbări subite

de direcţie,

într-o bruscă

senzaţie de eliberare.

Peste un ocean de gânduri

arăta lucruri pierdute

cu privirea aţintită

într-o tăcere încordată.

În senzaţia de neant

din care ieşea,

era un tumult

din care se ridica

doar să-şi recapete

răsuflarea.

Părea că măsoară distanţele.

Aştepta cu respiraţia tăiată

într-o fracţiune de secundă,

întoarcerea din necunoscut.

Fusese la marginile…

Trecea fără urmă.

Într-o grabă isterică,

era ceva serios şi împăcat

în toate mişcările lui

cu o privire adâncă,

întors înspre gânduri.

Revenea

la tăcerea lui de piatră

cu mişcări rare

într-o răbufnire surdă

de strigăte şi chemări.

Era într-un fel de predare.

În tăcerea

ce părea că merge

până la marginea lumii,

era un…

Subite

schimbări de lumină

şi umbră

treceau abia simţite,

neaşteptate

de expresia ochilor

ce păstrau

o sclipire de tinereţe

în sufocările

şi tresăririle nervoase

când lovise

corzi oprite

din căderea lor ritmată...

Rămase

o clipă gânditor

cu un fel

de teroare uimită

când îşi aminti

de privirea intensă

a trecutului

ştearsă din memorie.

O auzea cum gâlgâie

într-o nesfârşită tăcere.

Cu o senzaţie de încleştare,

privea cu o neputincioasă fascinaţie

cum poarta era închisă

şi se lovea de piedici neaşteptate

în seria de gânduri...

Din dezordonata lui bucurie

ieşea fără răsuflare

într-o singură clipă

cu o mişcare încremenită de flux

încercând să suspende orice gând

cu ochi neexpresivi.

Cu un fel

de întârziere,

ora rămase

câteva clipe în prag

ca într-o nouă cădere.

Fără apăsare,

cu lacrimi fierbinţi

pe degetele înţepenite

avea o neaşteptată

siguranţă de gest

pe care

nu o gândise niciodată.