colocatarei

eu te ajut să uiţi

tu uiţi să mă ajuţi

urcăm dimineţile schimbării

dar paşii îşi opresc mereu

câte ceva din noi

îţi privesc timpul

la fel cum mi-aş privi

proprii ochi

şi în tribunalul inimii

zerourile ce se ciocnesc

vor mărturisi despre neîntoarceri

zăgăzuite în graniţele sângelui

înfăşuraţi în născocirile momentului

vom redeveni sâmburi

dezveşnicind…

A FOST ODATĂ CA ÎNTOTDEAUNA

versul erupea din icoane

îşi încrucişa curgerile

prin forfota proaspătă

taina se numea foame

şi asuprea durata smereniei

chiar dacă apostolii

nu-şi mai odihneau bărbile

pe infinitul dintre aducerile aminte

ospăţul lor ce aburea de dangăte

în adâncul zilei

creştea alt adânc

unde spăşirea

îşi rememora toate vârstele

pândele amiezii

se dezbrăcau şi ele de frig

şi se adăugau…

                                 celei ce nu are nevoie de nume

desprins din curbura amiezii

în auz creşte numele tău

halucinant

ca ecoul unei oglinzi

rotită peste o răscruce

silabele lui se răzgândesc

devin culori care râd

răsfoite doar de

îndrăzneala zveltă a uimirii

partea ce n-o mai cunoşti

nici măcar tu

poartă închinăciune

direct pe dârele basmului

pe respirările întârziate

ale…

aer ostenind pe pleoape

fără putinţa vrerii

îmi descoperă asimetria gândurilor

oasele se transformă

într-o cumpănire de drumuri

şi cred că iubesc trecutul

acestor tălpi care plâng cu paşi

mereu mereu mai întâmplate

dimineţi dosite sub haina nimicului

pe pârtii de sare

curg visele mele

înspăimântate de visele altora

către duhul adevărului

răsunetul cugetului

înfăşurat în înălţimi

mi-ajunge sângele din…

la suprafaţa zilei
alergai cu tăgada copilăriei pe umeri
palmele tale respirau
punctele cardinale ale memoriei

veneai cu clopote în priviri
sânii tăi spiriduşi
păşeau prin maree de zăpadă
iluminându-le

albă plenitudine
grabă versificată
de amnarul obrajilor
aerul lua forma îndemnurilor tale

cu patimă de iad
cotropitoare
râsul ţi se despăturea peste răni
precum o hartă
a vinovăţiei

întunericul evada din oase

răsturna îmbrăţişarea sferică a zilei

ca într-o leneşă moarte

cu tot cu rădăcinile ei albastre

o răsturna

nerostirile ceruiau

dunga subţire de mirare

meteoriţi mi se ondulau în rotule

şi pleoapa serii parcă muşca

din graţia lucrurilor

rogvaivul prădat

dinastii de cremeni

pe partiturile trecerii

o vârstă întâmplată

în altă îndurare

doar târâşul nefaptelor

păştea frigul…

tu mult tumult

de tine mi-e verde

şi mi-e aur necontenit

cuvintele tale îmi curg

prin ridurile credinţei

apoi adorm mumificate

dincolo de subpământurile orei

genele tale deşiră mângâieri

în nefocul timpanelor

îţi bat toate inimile copacilor

de când ai aplecat

tăcerile spre efemer

tresărirea îşi varsă nesomnul în

tropicele trupurilor noastre

răsturnător hazard

e doar statuia umbrei

ultimului tău…

negoţ de mândrii

ca o dimensiune a iluziei

prabuşită peste nemăreţia măreţiei

unde se termină pravila răbdării

lacrima deghizată în surâs

se rătăceşte

de-a-ndoaselea străbătând

latul unui drum în putrefacţie

se trăieşte mai real pe scenă

profundul renunţării

se întregeşte rotund ca un cub

până când nici moartea nu mai face istorie

şi iată versul se sinucide

cu fiecare nesomn

zigzagul inspiraţiei

are…

revoltătoare

tu păşeşti pe tălpile mele

tu cea binecuvântată de erori

târziul născut prea devreme

se-mbată cu sângele nostru

cămăşile ne ard surprinse

învinuindu-ne de aprig neverosimil

e-atât de dimineaţă-n chemări

şi iată cum trec dansurile pădurii

pe lângă ereziile noastre

începând cu noi

hai să numărăm îngeri de zăpadă

sorbind toată nedumerirea

din eclipsele prelungite peste

ţărmurile crude ale…

boare nepământeană
îşi pâlpâie veghea
prin capitala propriilor tresăriri
zăbovitoare înţelepciunea din lucruri
îşi retrage născocirile
ca un triumf ciudat

icoane pe aripa câmpiei
fântânile se mută spre amiază
aerul speriat
gândul sufletului
ofrande nedefinitului

ce alb se-ngână neuitarea
în laudele aşteptării

luminând a rugă
crezurile demultului
murmură legănat subţire
vis de sfincşi
murmură

îngăduie să-ţi cumpăr alt cer

să-ţi cos pe el

proiecţia rechemărilor mele

echinocţii nedumerite se vor ciocni

de dublul aşteptării noastre

prefăcându-se în halouri desfăşate

vino

şi îmbolnăveşte fântânile de recunoştinţă

vino cu toate nesfârşirile

şi mai pune o silabă pe ochiul dimineţii

tăcută risipire

ivită ca o rană

glisându-şi cazna prin labirint de ape

în tâmpla ta neadormire

cuib nevindecat de…

începe şi începe

că am obosit să tot dorm

donator de tristeţe

eu sunt mereu celălalt

ascult întunericul ăsta verde

îmi privesc mâna pe dinăuntru

regândită

şi chiar m-am îndrăgostit

de un perete al odăii

când izgonite târâşuri

se repetă în repausul capcanelor

vremuielile căzute din cuib

ucid sâmburele tainei

prin apa prea joasă a cerului meu

alunecă rogvaivuri desperecheate

prin apa prea joasă a cerului…

                   Celei căreia mi-a arătat ca poate exista nemărginirea

Răsfrânta mea plăpândă irosire

Ca un soroc de astru căzător,

Ne-nchipuit, de dorul tău mi-e dor,

În clipa fără preget, fără ştire.

Prin haos de sfârşituri şi-nceputuri

Te dezrobesc din somnurile reci

Şi ca din taina mea să nu mai pleci

Eu îţi topesc genunchii cu săruturi.

Te reculeg din carambol de glasuri

Să-mi fii blestem în zilele de…

neîncăpător

aerul îşi desăvârşeşte vremelniciile

păsări desenate pe epiderma frigului

vor ciuguli iarăşi

din armonia sângelui meu

voi trece dincolo de vămile uitării

ca un suflet rătăcit de trup

şi parcă sunt prea multe anotimpuri

parcă prea puţine

de peste oceane de nesomn

culori istovite

se tot rup de lumile nevăzute

tăcerea răsună

îmi arată

nedesluşirea privită dinăuntrul silabei

gând peste gând…

În apostrof de silnică povaţă

Atent îmi număr rănile dintâi,

Icoane pâlpâind la căpătâi

Când m-am trezit cu mine faţă-n faţă.

Ademenit de epoci curioase,

Nedesluşind nadirul de zenit,

De sub mocniri de dor neizbăvit

Aud fecund cum urcă sarea-n oase.

Şi-atunci zidit în hang de promoroacă,

Cu saţul limpezit de întâmplări,

Atât îmi e de taină, uneori

Că poruncesc tăcerilor să tacă.

Rodind veniri care-au uitat sa vină…

Parcurgi un anotimp fără durată

Purtând în trup amare frumuseţi

Şi-n ochi cu înserări şi dimineţi

Te scurgi dinspre oricând spre niciodată.

Iar eu străpuns de pătimiri barbare,

Muşcând din truda umerilor tăi

Îţi strig şi mă acopăr de văpăi:

Învaţă-mă triumf de renunţare!

Confuz ca într-o comedie tristă

Te tot iubesc până devii pârjol

Sau până când stăpână-n propriul rol

Te scazi dintr-un ceva ce nu există.

Cu adevăruri…

Cer din străfunduri, asuprind hotare

Ascunde “nefiindul”, dureros,

Lovind cu semne-n porţile de jos.

Aici uitarea este neuitare.

Pe malul stang al verii stă-mbierea,

Chiar unde-şi da răsfăţurile, noaptea,

Dar idoli renăscuţi de ziua şaptea

Se strâng în oşti şi luptă cu tăcerea.

Scurtate în parabola trufiei,

Trăiri de neînvinse mângâieri

Cad în răsuflul rugilor de ieri,

Balanţă între somn şi osul gliei.

Cu răni muşcând…

O sârguinţă aspră ne pătrunde,

Dinspre nemângâiere spre păcat,

Şi nici nu ştiu iubito ce-am uitat

De strig doar... până când şi până unde?

Sorbind mister din ridurile zilei

Ţi-am fost şi ger şi jarişte ţi-am fost,

Măreţ desfrâu şi sfântă zi de post,

Când îţi sclipeai răsunetul pupilei.

Strângeam în dinţi nemărginirii frâul,

Printre comete reci cu mii de cozi,

Ce măturau prihană de irozi

Şi ne jucam de-a ramul…

Chemări croite-n rugul cărnii tale

Spre un liman ascuns în veşnicii,

Pulsăm destinu-n inimi de cristale,

O respirare morţi şi una vii.

Şi ceasul care ticăie în rime,

Zăgăzuind trecutul netrecut

Şi noi retraşi din cosmosuri infime,

Ca un răsad de literă şi lut.

Cu scăpărări ce-mpodobesc nadirii

Cum izbucnesc secundele din an,

Ajunşi la graniţa nemărginirii

Alunecăm pe clape de pian.

Şi când s-o zbate…

Amurg de coaceri, zvâcnet monoton

Pe veştejit descântec de driade,

Să-alunece în sânge, fără zvon,

Dor de cocori plecaţi în cruciade.

A amuţit seninul ars de trac,

Rememorând în asprele îndemnuri:

Un sâmbure, o floare, un copac,

Cu zimţi de brumă risipiţi în somnuri.

Prin aer răscolind esenţe tari

Cad zburători pierduţi de zburătoare,

Hipnoze aburind în ochelari.

Iar norii despletiţi a desfătare…