în turla bisericii
pasărea-zgomot
rupe din aerul dimineţii
fâşii de amintire
pe piatra cu flori
bărbatul cu ochii izvoare
îşi ţine sufletul în palme
ca pe o candelă
din el cad lacrimi de ceară
lipind cu migală
peste timp
fracturaţi
paşi în doi

De mică-n palme îmi crescură stele,

Vopsite-n gri de mintea care sapă,

Mi le-au călcat în dansuri nişte iele

Şi astăzi sunt pământ chemat de apă.

Pe când să cern de jos în sus lumină,

Un pom să-nalţ şi să zidesc o casă,

Mă fură zborul iar, pe lună plină,

Din temniţa de lut, aripi să iasă!

Mi-e frate şoimul şi furnica, soră.

Oricât aş pune visului zăvoare

Sau fluturi câţi aş înhăma la proră,

Mă frânge-o zbatere, în…

din mine ar putea curge cuvinte

precum o Niagară

s-ar aşterne încet

ca mierea

şi în joacă ar îmblânzi pământul

te-ai putea înfăşura în ele

frig să nu-ţi mai fie niciodată

tu goneşti după clepsidre goale

vid flămând de viduri

te-mpiedici în cuvintele-fluturi

şi speriat de clipa rotundă

îţi spui că nu folosesc la nimic

atunci le-nchid în lacrimă

câte treizeci şi trei

să urce trepte spre…

De când ţi-a ferecat îmbrăţişarea

În piatra fără de ecou

Nu-mi mai e frică de tăcerea cea mare

Până să te atingă

Moartea era un înger orfan

Crescut strâmb

Plătit cu ziua să facă joburi murdare

Aud că l-ai învăţat blândeţea

Le spune oamenilor că nu e decât o trecere

Spre planeta unde plutesc serafimi

Nu te-ai schimbat

Te iubeau toţi

Numai tu puteai să te împrieteneşti cu moartea

Şi să mă faci să înţeleg

Doar copilul nătâng…

Că te-am iubit, mă voi ierta vreodată?

Tu mă rupeai din mine tot mai des,

În anii grei, cu fruntea-ndoliată,

Un labirint al toamnei am ales.

Să fug de tine-am încercat în seara

Când fluturii se împărţeau la doi,

I-am răstignit albastru pe vioara

Ce răsărise în noian de ploi.

Te-am amăgit cu vorbe ca de gheaţă

Ori m-am ascuns în pietre fără chei,

Am râs forţat, cu buze de paiaţă,

Şi-am tremurat când te iubeau…

sub talpa bisericii
pietre fără glas
stau la umbră
întregind pământul

de aer atârnă
nemişcate
vise şi lacrimi

în tăcere
un fluture cu aripi de rugăciune
numără irişii mamei

În cartea vremii de-nceput

Să fi putut, m-ai fi presat,

Încarcerată-ntr-un sărut,

O floare albă, fir uscat.

Tu ai mai fi cules bujori,

În lac, de Narcis oglindit,

Te-ai mai fi dus haihui prin nori.

În verzi licori ne-ai osândit.

Mi-ai fost şi soare, lună-ai fost

Şi te rugam să nu mă minţi,

Strângeai podoabe fără rost,

Puneam luceferi printre sfinţi.

De nu mai poţi fi azi iubit

Sunt toate-n cartea…

bâjbâia pe rama albă a ferestrei
ca omul pe întunericul din el
la un pas de gâză distanţă
căderea în gol
arătătorul copilei cu ochii de lumină
îi îndrepta o dată şi încă o dată şi încă o dată
mersul

în cărările mele şerpuite
degete uriaşe
trasează linii drepte

îţi cântă vorbele
spun privighetorii să tacă
între noi, gânduri
te ascult în scoici
arcuş răscolind viorile apei
între noi, mări
vrăjesc minutare
tu criogenezi clipa
între noi, veacuri
pe planeta micului prinţ
s-a mutat un contabil
numără gânduri, mări, veacuri
din cerul fierbinte
cad maci în rafale
tâmplele noastre, gloanțe pereche

palmele tale
îmi cântăresc
în fiecare dimineaţă
inima
te asiguri că e plină de tine
şi apoi
cumva temător
că n-am să mai am
inima uşoară
o ridici înspre cer
şi o înveţi
zborul
ca pe un pui de pasăre
ce ţi s-a cuibărit în palmă
şi doare

Mi-e sufletul drăgaică

Şi vara de-o să vină

Am dor de tine maică

Ai fost a mea lumină.

Văd flori de sânziene,

Par picurate-n ceară,

Se-amestecă, troiene,

În gânduri, să mă doară.

Am vrut să dorm în piatră

La tine, maică bună

Cu jarul stins din vatră

Să împletim cunună.

Azi ielele-mi şoptiră

Că eşti plecată-n ceruri

Doar vântul mai răsfiră

Coroana-n mii de feluri.

De aripi…

Era ceasul când Dumnezeu

Sătul să facă lucrurile perfect

Strângea plictisit în pumn

Ultimele raze de soare

Atunci m-am desprins de crisalidă

Urlând că vreau înapoi

În braţele fără de început şi fără de sfârşit

Ale neantului

Întrebând mereu

De ce? De ce?

Dar El, Dumnezeu, mi-a spus

Trebuie!

Mai întâi mi-au crescut ochi

Şi-n ei mi s-au rostogolit de-a valma

Ziua şi noaptea

Făcându-mi…

ai întins mâna
mi-au crescut straie de poveste
uşor
am alunecat
pas în doi
intrigând curteni de ceară

în urma noastră
răsărituri dospite
de pleoapa fierbinte a lunii

Şş!
am ascuns sub un vis
cheiţa ce răsucea balerina
pe muzica sferelor

Mama mea locuieşte în aer.

Dimineţile, când vrea,

Îşi aminteşte de mine

Si-mi toarnă-n ceţuri

Ceai verde.

Știe că-mi place.

Atunci stăm la poveşti

Doar noi două

– O cafea şi un ceai verde –

Mereu diferite

Asemănătoare mereu,

Două picături,

Două zâmbete,

Două lacrimi,

Împletim, pe tăcute, palavre,

Mărţişoare cu fire roşii şi negre

Până când, glastra mamei

Se umple de maci.

Atunci prind curaj şi-i…

VII.

Peste piatra gri
Umbrele înserării –
Şuieră vântul

VIII.

Dangăt de clopot
Pietrele nemişcate –
În lume, vară

IX.

Pe piatra rece
Doi fluturi portocalii –
Vertical, bradul

Sămânţă în livada cu meri

Visam la verde crud

Căzut din geana ploilor

În palma ce m-a ridicat

Către cerul începuturilor

Am aşezat sărutul frunzelor

Încă nenăscute

Copilă

Am călătorit înspre MiazăTine

Fără drept de oază

Rătăcitu-m-am

În coapsa deşertului

M-au crescut lacrimile beduinilor

Căzute după vântul năprasnic

Ce-ţi aducea nepăsarea

Am băltit în exces de sare

Şi-n pieile şerpilor uscaţi

Mi-am învelit…

Ridică-te şi umblă, femeie!
Potriveşte-ţi genele
Să filtreze iar curcubeie
Îndărătul lor
Plânsul de joi
Naşte oricum, apocaliptic,
Doruri orfane.
Sus, într-un cuib de luceferi,
Vremea hrăneşte balauri
Cu apucături de fluturi negri.

Cum să crezi că mai poţi lipi
Infinitul ciobit,
Cu lacrimi de stâncă?!

Captiv în tainiţa de lut
Sufletul îi măsura
Cu paşi de Sisif resemnat
Secunde goale
Urcând cu tălpi de-ntuneric
Crucea mântuirii
Ca un pântec uriaş
În jur rămăsese doar aerul concav
Ce-i proteja claustrofobic
Răstignirea

..................................

La cinci lumi-distanţă
Un roi de copii miraţi
Copilei
În loc de cuvinte
Îi crescuseră fluturi
În palme

Când te-am zărit

Rătăceai damnat

Prin bazarul nopţii

Amanetaseşi luna demult

Pe cioburi de oglinzi

Prieten bun îţi era asul de pică

Aveam în lacrimă stele cuminţi

Şi-n fiecare zâmbet

O candelă

Ai întins mâna

Căuş am făcut palmele

Şi însetat ai sorbit

Ajunge!

Am strigat.

Mă doare!

Atunci furios

Mi-ai sărutat

Buzele, gâtul, tâmplele

Şi-ai sorbit din nou

Ajunge...

Spuneam tot mai stins

Spre…

sunt obosită
ţi-am spus

obosită de noi

mi-ai luat mâinile în palme
şi cu ele
ai desenat sub ochi
două dâre violet
să-mi oprească lacrimile
cu rosu-coşenilă
mi-ai mânjit buzele
să nu răzbată prin ele
strigătul mut

Eşti gata, iubito?
Astă-seară cinăm în oraş!