mă întreb cât de multe am împărţit între noi

rămân dezamăgit câteodată că parte

din ele au avut disproporţii

nu le enumăr

las viaţa să-şi ducă răzbunarea până la capăt

iubirea noastră trecuse de mult apogeul

simţeam împreună fiecare fior

alinam trupul

sărbătoream iertarea

bucuram cuvintele

gesturile scăpate instantaneu ştiam cui aparţin

ele veneau în oglindă singura diferenţă era

că nu trăiam întotdeauna aproape

plângeam…

Răstoarnă-mi o parte din cer

pe tâmpla ce iarna o ninge,

şi cânta-mi din nou lerui-ler

când focul în sobă se stinge.

Ascunde-mi prin riduri colinde

cetăţi de zăpadă prin flori,

sub pleoapele tale mă prinde

când sufletul plânge-n culori.

Mă strânge la piept când îţi cer

şi du-mă-n oglinzile sumbre,

din ele s-adun trist mister

pierdut între lacrimi şi umbre.

Ninsori ce sosesc într-o seară

dau farmec colindelor vechi,…

Mai ninge-ntr-un capăt de ţară

pe-un deal cu livadă de pruni,

la geamuri cu gânduri povară

lăsate prin timp de străbuni.

Icoane pe prispele ninse

privind către poartă cu jind,

de zidul uitării stau prinse

ca viaţa-ntr-un simplu colind.

Tot ninge şi nimeni nu spune

câţi pruni mai rodesc ca-n trecut

când fulgii sunt doar rugăciune

şoptită-ntr-un suflet pierdut.

Mă las viscolit şi mi-e dor

de prunii ascunşi în ninsoare,…

trec dincolo de realitate cu gândul

îmi place să stau ghemuit în coaja unei amintiri

de aici urmăresc liniştit toate anotimpurile

cu grijile şi neînsemnătatea lor

deschid pleoapele viselor şi văd diformitatea

lumii aşa cum e

cu credinţa şi batjocura ei

cu lacrimile şi zâmbetele ei neştiute

văd icoane cu sfinţi coborând din cer

ca o ploaie de stele

niciodată verde

niciodată adevărată

cimitire cu flori

îngrădind o zare …

Culori închise-mpodobesc pervazul

când stelele lumina şi-o răsfrâng

şi trepte-n riduri a făcut obrazul

spre templul unde visele se strâng.

E mult prea frig în falduri la perdele,

fotografii din rame vechi zâmbesc

şi-n micul univers cu flori rebele

sunt singurul ce dragoste cerşesc.

Ador natura verde-n simple armonii

şi nu doresc căderea printre brazi,

aştept din orice depărtare să revii

să rătacim un ieri in mâinele de…

Aş îngropa iubirea drept comoară

la rădăcini de secol părăsit,

când iernile în timpuri se coboară

şi visele-ntre ele s-au găsit.

M-aş depărta cu gândul de cuvinte

să nu tresară tâmpla în zadar

cât tu te naşti din altă rugăminte

şi zilele se-ascund în calendar.

Încerc s-ajung la margine de viaţă

cerând iertare miilor de sfinţi

că te-am iubit în orice dimineaţă

fiind atât de sinceri şi cuminţi.…

Se pierd păduri în calendare

şi filele se rup cu fiecare zi,

ascunse-n anotimpuri oarecare

fără să ştie unde s-or opri.

Cocorii înşiraţi pe creasta zării

împing apusul înspre răsărit,

să nu mai stea luceafărul uitării

deasupra unui nufăr înflorit.

În prag de zori albiţi de rouă,

îngenuncheată floarea de cais

îmbracă ramurile-n haina nouă

să nu rămână viaţa doar un vis.

Se leagănă copacii-n…

Zilnic aud cum întunericul frânge priviri,

fuioare de ceaţă stau agăţate pe ramuri

şi doar inima ca un clopot loveşte în viaţă,

de multe ori am impresia că vrea s-o sfărâme,

picură pe străzi grijile unei zile trecute,

câte gunoaie, Doamne, câte gunoaie s-au strâns

de la oameni cuminţi, de la femei desfrânate,

de la preoţi păgâni, de la bătrâni fără vârstă,

ochii sufletului caută averi într-un coş cu tămâie,

am nevoie de-o lacrimă alba, fără…

Gândindu-mă la tine în seri fără ninsoare

cream imaginar o lume doar a noastră,

livezi cu fluturi albi ce învăţau să zboare

purtau pe ramuri cerul cu mantia albastră.

Nu deranja nici frigul sosit din întâmplare

eram un rug aprins de doruri şi nevoi,

simţeam pe umeri clipa ca semnul de mirare

în umbra unei lacrimi, din ochii trişti şi goi.

Mutam aievea zarea cu palma tremurândă

să văd dacă-n livezi aceiaşi fluturi zboară,

sau dincolo de…

Eu sunt la fel, iubito,-n acest an

am pus doar visurile l-a-mplinit,

dorind să aflu câte-au fost în van

şi câte dintre ele m-au rănit.

În rest e-o dimineaţă foarte rece

se-anunţă ceaţă-n zonele de jos,

tu dormi când visul te petrece

prin gingăşii de suflet luminos.

Cu mine somnul s-a lăsat învins,

este târziu să picure pe pleoape,

un răsărit din ceruri s-a desprins

şi a căzut de geană mai aproape.

Eu sunt cum tu mă ştii de-o…

Primeşte astăzi razele de soare

să le păstrezi în fiecare gând,

şi poate-n altă clipă viitoare

vom încălzi cuvintele pe rând.

Nu vreau nimic, decât să-ţi fie bine

oricât ne-ar blestema în seri târzii,

aceiaşi sfinţi cu ochii de feline

goniţi din rai prin alte galaxii.

Să te ascund cu sufletu-n pădure

unde sălbatici cai se odihnesc,

printre miresme fragede de mure

şi nechezat de mânji să te găsesc.

Să-mi spui de ce-n atâta…

La tâmplă sărutul tău s-a ofilit

doar mâna-i simte lujerul de dor

şi lacrima ce între buze s-a strivit

s-a transformat, iubito, în fior.

Adeseori rămân parcă-aşteptând

să înflorească pomii-n plină iarnă,

să stea din nou cuvintele la rând

cât cerul vrea ninsorile să-şi cearnă.

E felul meu de-a te-nţelege uneori

când rănile uitate sângerează,

şi trec aievea umbre printre flori

speriate că în lacrimi se-nserează.

La tâmpla mea…

Mereu încep cu-aducerile-aminte

de parcă mâine viaţa s-ar sfârşi

şi dincolo de toate cele sfinte

s-ar destrăma şi verbul a iubi.

Ar putrezi prin sentimente dorul,

iar teii-ar înflori în linişte târziu,

ghicindu-mi într-o palmă viitorul

şi-n alta amăgindu-mă că-l ştiu.

Există-ntr-adevăr un fel de teamă

ascunsă-n neputinţa unui gând

şi-aud un glas ce uneori mă cheamă

din alte sfere sincer şi plăpând.

Mereu încep cu întâmplări…

Împreună am dorit să căutăm cărarea

dintre cuvinte şi înţelesul lor,

aveam impresia că realitatea era o strălucire ştearsă,

o rara avis în deşertul existenţei noastre,

mă sfătuiai să presar puţină nepăsare

peste duritatea ei, nu credeai în nefericire

sau cel puţin aşa mi-ai lăsat de-nţeles,

pentru tine cerul, uscatul, mările şi oceanele

acestei planete strivite de-atâta albastru

erau surse de unde culegeai iubirea, frumuseţea,

culoarea…

Acum mă-ndrept spre întuneric

cu teama visului ce va veni

şi lumea lui într-un decor feeric

de dragul unei lacrimi va zâmbi.

Uşor prin zări apusul se prăvale

pe coama unor măguri argintii

şi-ntreb tăcut dacă există cale

în gândurile mele să mai vii.

Străin uitat pe străzi fără vitrine,

îndrăgostitul unei lumi târzii,

mirat că diferenţa răului de bine

e ca o rază-n norii plumburii.

Aşa sunt eu, străinul ce-l iubeşti…

M-apropii de umbră şi plâng

cocorii se pierd printre zări,

frânghii de lumină se strâng

în noaptea atâtor uitări.

Se-mpiedică luna de-o stâncă

în valuri cad raze pe brazi,

privirea sub pleoape se culcă

cu freamătul zilei de azi.

Senin printre iernile noastre

pustiu printre vise cu flori,

de mâine vor fi mai albastre

cuvintele tale-n ninsori.

M-ascund cu tăcerile-n tine,

nu-ntreb câte stele s-au stins,

e-un alt…

Te-am întrebat de ce pădurea plânge,

de ce se duc câmpiile spre toamnă,

de ce în ramuri vântul greu ajunge,

iar tu îmbătrânești frumoasă doamnă.

Sosește iarna și-mi e dor de tine,

trăiesc din nepriceperea unui sărut,

m-am rătăcit în ochii tăi și-i bine,

frumoasă doamnă când te-am cunoscut.

Te-am prins cu umbra pe sub pleoape,

fără să știu că-n lacrimi te-am pierdut

când țărmul mării ne-a adus aproape,

valul ce glezna a rănit-o cu-n…

Cobor treaptă cu treaptă în peştera gândului

mă ţin imaginar de balustrada închipuirilor mele

o ceaţă albă separă prezentul de amintiri

tu erai aici sau acolo

trepte înguste abia prinse sub umbra piciorului

scârțâie ca o tresărire la tâmplă

cobor cu grijă

mă învăluie o teamă cenuşie

gândul meu singurul meu gând în care

vreau să mă ascund îl simt neprimitor

oare să nu-mi aparţină

atunci ce caută în capul meu

de ce a lăsat uşa…

E timpul desfrunzit şi demodat,

secundele-s pătate de rugină,

din viitor se trage foc încrucişat

în zbor de fluturi spre lumină.

Se recrutează oameni fără vârstă

cu epoleţii prinşi între cuvinte,

acolo unde veşnicia-i mai îngustă

şi nu pot merge anii spre-naite.

Se fac măsurători printre destine

de croitori în univers pierduţi,

înstrăinând ce pot şi le-aparţine

la cei care le sunt necunoscuţi.

Şi-a scurs clepsidra…