Simţeam împreună

[autor necunoscut]

mă întreb cât de multe am împărţit între noi
rămân dezamăgit câteodată că parte
din ele au avut disproporţii
nu le enumăr
las viaţa să-şi ducă răzbunarea până la capăt
iubirea noastră trecuse de mult apogeul
simţeam împreună fiecare fior

alinam trupul
sărbătoream iertarea

bucuram cuvintele
gesturile scăpate instantaneu ştiam cui aparţin
ele veneau în oglindă singura diferenţă era
că nu trăiam întotdeauna aproape
plângeam revărsarea luminii pe gene şi tremurau obrajii
ca două frunze de plop fără ca vântul să le atingă
paşii sărutau pământul şi nu trebuia să ne căutăm
din adâncurile lui veneau sentimente de linişte
de preamărire a unor destine împovărate de dor
şi totuşi undeva am greşit
eu am rămas cu prea multă viaţă la ultima despărţire
mă întreb dacă poţi veni să iei ce-ţi aparţine din ea
dacă nu o transform în moarte pe a mea
şi te caut dincolo unde lumânările ţin loc de stele
niciodată pe cer
niciodată căzătoare

[Ion Lazăr da Coza]

Se poate mai sintetizat?

da Coza

[autor necunoscut]

Mulţumesc Vali!

[Valeria Merca]

Un simțământ (special) rostit prea pe față! :)

Am citit cu interes și plăcere

[autor necunoscut]

Cât de dură poţi fi cu un biet menestrel, dar îţi mulţumesc pentru tot Sofi!

[Sofia Sincă]

Idee, mesaj bun interesant, dar compozițional ar fi multe hibe. Întâi, descriptiv, prea descriptiv. Multe cuvinte de legătură... multe, multe. Dacă s-ar elimina din  ele poezia ar avea altă făță, dar poate nu vrei. Ar intra în puțin mister și în sfera postmodernismului curat.

Ex:

- le enumăr, - se formează aliterație, le este de prisos, merge fără el.

ca două frunze de plop fără ca vântul , de linişte - privește câte de-uri și ca-uri ai aici într-o frază scurtă.
de preamărire a unor destine împovărate de dor - aici la fel.

las viaţa să-şi ducă răzbunarea până la capăt - ar fi mai simplu, mai curat, las viaţa să-şi ducă răzbunarea la capăt. Și așa este destul de explicit.

ș.a.m.d.

Dar am citit cu plăcere,

Sofi