snopul mă mături acum. N-am luat seama

la ce-mi spuneai cândva şi-n jurul tău,

prindeam crenguţe înmugurite de vişin.

Credeam în bogăţia de flori

strânse-n brâul tău. Îmi ziceai

că-ţi plac putrede. N-au rodit. Mă baţi

să iasă praful din mine,

să se rupă

cingătoarea ta.

Ai fi putut să-mi spui,

dar nu. Unde ar mai fi

trufia

snopului?     

cu femeile îţi vine să zici câteodată.

Greşeala noastră că tot acolo, acasă

la ele, le trimitem. Uităm din ce coastă 

au fost zămislite şi întotdeauna

pentru

că

iubesc

dumnezeieşte. 

Ne întorc capul.   

îţi dă târcoale fără să ţi se arate. Nevăzut 

te ia în braţe si te poartă într-o lume a ei

cu orizonturi ale căror garduri, nu le vezi

de pietrele ce-ţi ies în cale. Are grijă. 

În spatele fiecăreia, îşi arată câte o faţă a ei:

iubirea,

speranţa,

iluzia

şi da,

pe ele, victimele tale viitoare

ce te vor victimiza ca la vânătoare şi împăiat,

aşezat pe un perete ca un trofeu, vine la…

nu ai de clocotul ce-mi îngheaţă

trupul. Fraierul din mine, în gura

mare îşi strigă şoaptele. Doar ochii

îi las să mişune în grădină,

să-şi picure

stropii

pe urmele tale.

Habar nu ai.    

iubirii e să fii poet spuneam odată şi

n-am ştiut că el aleargă să mă prindă.

N-am fost, nu vreau să fiu decât

poetul iubirii mele. Nu mi-am minţit-o

niciodată. Am zburat în floarea vieţii

ce-şi deschidea petalele pentru mine.

Amar

e gândul 

când o afli

că nu o poţi avea

şi arzi în patul tău. 

Mă trădam doar pe mine cu iluzia. Mai aştept

o viaţă

şi încă o viaţă 

şi încă…

amintirile. Le-am aşezat vreasc cu vreasc

şi le-am înălţat în jurul meu, până la nivelul

copacului din mine. Nu-mi trebuia 

decât scânteia care să poată aprinde

focul. Sângele îmi era gazul. L-

am

picurat

din

norii

ochilor.

Şi ard. Şi ce vâltoare. Nu vă apropiaţi.

Veţi arde înainte să vă aşezaţi

locul (vostru). Bucuraţi-mă. Priviţi doar, 

cât încă focul 

nu m-a…

am spart din coajă şi sâmburii am scos 

cu răul din mine să mă fierb în oala

cu mucenici îngheţaţi de

patimi lumeşti

şi

rugă să-nalţ la El

să mă ierte

şi

voi să mă iertaţi.

Vă rog.

Mulţumesc.    

în poala gândului, mă simţeam inundat 

de lacrimi-stropi de ploaie căzuţi

în zborul spre tine.

Mamă a fiorilor ascunşi departe-n ziua

în care urma să te sărbătoresc,

să-ţi întind covor de petale

albe pe cerul albastru, învăţasem quilling

să-mi împletesc sufletul

pe trup

pentru tine.

Aştept braţele tale să-mi învelească dorul. 

copil, un copil mai mare ca mine,

îmi spunea aseară că a fost profesor

de schi. Să fac şi eu în viaţă paşi

cât a făcut el pe schiuri. Şi iarna

s-a terminat. Schiurile îşi aşteaptă  

praful

în debara

până la următoarea escapadă. Nu

i-am spus că sportul acesta, schiul,

îl practicam

dinainte de a mă naşte

şi indiferent de anotimp,

pe toate pârtiile gândului.

Nu i-am…

plouat atât de “babele” astea, încât,

copilul din mine, şi-a făcut din hârtiile

brăzdate de pixuri, bărcuţe.

Le-a lansat la apa cu surle şi trâmbiţe.

Mai mult ale lor, ale bărcuţelor. Eram sigur

acum, că aveau glas. Nu m-am gândit niciodată

că nu aud, că sunt surde,

decât mult prea târziu, când le strigam

să ancoreze la malul meu. Au pornit

în viteză,

pe Dunăre.

Doar ecoul surlelor lor,

îmi sunau în urechi,…

o luptă aprinsă între suflet şi

minte. Arena îmi era trupul. Era 

acoperită.

(Respecta normele europene.)

Încălzirea

dată de instalaţiile 

de sub iarbă. Pompau sânge. Lumina ajungea

de afară, până la acel ochi întors spre

înlăuntru. Şi ei se luptau. Se luptau între ei.

Aveau arme ce păreau ascunse- ispite, iar eu

nu ştiam ce să fac. 

Mă bucuram în tristeţea mea,…

la inima mea ca la o hartă. Era

plină de cicatrici. Drumuri parcurse

în sus şi în jos. Nicio intersecţie. Doar

o baltă ca un lac unde-mi încercam

adâncul. De-ar avea şi ochii

minte

ar şti

să-şi pună

ordinea-n mâini, să o citească

precum un topograf 

de suflet.  

inima nu doare. Aşa mi s-a spus

când am luat-o să o închid în mine. Că

mă ajută şi (ca o pisică ce toarce) pompează

sânge (mă-ntreb, dacă ar fi pompat

în afară, oceanele s-ar scufunda în el? Ar pluti

ele sau sângele deasupra precum uleiul 

înnebunit după albastru?). Acum îmi bate

în coşul pieptului. Mă anunţă că vrea

să zboare şi mă-ntreb din nou:

să o mai ţin

sau

să o las

să…

e norul din “baba” de azi. Îşi scutură  stropii (de ploaie)

mai rece,

mai adânc, 

mai aspru, uneori, rupe pământul,

îneacă muşuroiul din drum

ş-un semn din cer ca un sunet,

tunet,

fluier, anunţă sfârşitul

de meci închis în biruinţe

de lupte de vieţi trecute, prezente

şi

pace

şi

lumina.

(În)frânt, dar nu învins.    

întrebam dacă

să mă îmbrac cu mine în timpul acela

care nu aşteaptă ziua să treacă

în formaţie cu furnicile. Mişunau

prin

mierea

zaharisită

de sunetul frunzelor,

corzi de chitară rămase

în pragul serii şi eu eram gol.  

plin de picuri albi stau într-un colţ 

de albastru de iarna ce-mi dezbară trupul

în verdele primăverii (cu)prins de soarele

cocoţat în creasta dealului. Dealul din mine

ce-şi aşteaptă secerişul din toamna trecută

de vara cu galben spic de urmă

de şes bătătorit de ape curse,

să-mi văd ghioceii la tâmple,

să-mi bucure

sufletul,

copiii

(din copiii)

mei ieşiţi 

la umbra pădurii de…

n-am ştiut cum şi mai ales de ce, sufletul

sângerează. Mi-am pus acoperământ nou

(lenjerie pentru suflet) şi m-am îmbăiat. 

Mă săpuneam

în zorii

de cu seară

veniţi,

de murdăria ce-l acoperea

până am ajuns la tălpile lui. Erau pline

de spinii cărărilor minţii bătute

de viscolul de afară.

L-am pansat.     

7-a zi din săptămâna asta sau prima 

din cea ce stă să înceapă. Nici eu nu mai ştiu

când m-am trezit, dar am hotărât să-mi scot

Dumnica la plimbare. Am invitat-o la cafea

printre boabele de aburi sau fum din aer 

şi ne-am pus la taifas. I-am spus

pe unde (o duc) şi după un dejun

să îi ajungă până-n prânz, am intrat

într-un concurs al vieţii cu trepte până la 100.

Şi a început grăbită de clopotniţă, să…

cu noaptea-n capul zilei de gândul

rămas de aseară, după îmbăierea

ca pisica,

m-am cocoţat

în magazinul cu lumină

să-mi agăţ neonul

din bucătărie, peste drumul

cu gropi, să nu calc strâmb

şi privirea să fie spre înainte,

să nu fie piezişă  

când trebuie pomana sufletului

să-mi fac

dreaptă cărarea

pe uliţa satului cuprins de florile

ce au înmugurit pe malul apei curse

din…

a stat prea mult să mă aştepte în

colţul lui de pe perete să-i mut 

limba şi când să dau şi eu din coate

prin dezordinea din mine, 

să şterg praful, să aspir

la viitorul ce tocmai a trecut, timpul

a luat-o la vale. Aluneca de parcă avea

ceară pe minutarul ce sucea

orele şi capul meu de vraişte 

ce era prin casă

şi nici nu poţi zice  

de mâine

că e ieri deja 

azi

când…