O toamnă, tu faci sufletul să-mi plângă

De câte ori mai pleacă încă-o vară,

Mă-nvălui cu tristeţea asta ciungă

Şi vrei să-ţi cânt cu dânsa la vioară.

Ce pot să-ţi cânt? Doar, simfonii funebre!

În ploi de gânduri am doar clipe desfrunzite, 

Furtunile din mine au secerat vertebre

Şi parcă-s pescăruşul cu aripile rupte.

Tot caut ţărmul unde au înflorit copacii,

Să-mă-nvelesc cu flori iar sufletul cu tihnă

De îmi vei pierde…

Printre nămeţi murdari, ai unei lumi nătânge,

Plecat-am să colind cu lerui Doamne ler,

Am ferecat durerea în sufletul ce-mi plânge,

Ascuns pe-un colţ de stea, un mag tăcut, stingher.

Voi colinda cu lacrimi părinţii azi uitaţi

În case unde-n ziduri cresc griji şi suferinţe,

Întroieniţi de ani, de dor crucificaţi,

Aşteaptă-al lor sfârşit ca ultime dorinţe.

Plecat-am să colind în închisori de suflet

Acolo unde-s îngeri pe viaţă…

Pasăre,

ce-ţi afli azi zborul,

durerea şi jertfă

departe de cuib.

Am să-ţi pictez inima Iaşului

pe o margine de cer

să o vezi în nopţi cu dor.

Voi pune în ea culorile şi

trăirile anotimpurilor.

Primăverii - verdele crud al celor şapte coline,

florile de liliac din grădina casei

lui Sadoveanu

şi parfumul Copoului răspândit de bătrânul tei

a lui Eminescu.

Verii – potecile cu dor

ale plopilor fără soţ

şi…

Iubitule, să ne ascundem temători,

De ne-or găsi ruginile din toamne,

Să-ngenunchem sfioşi, iar tu să le implori,

Sigurătăţii-n doi, să nu ne mai condamne.

De nu vor vrea, ca nişte negustori,

Să ne tocmim avizi pe fiecare clipă

Ce-o mai avem acum, doi simpli cioplitori

Ce fac din piatra dragostei... risipă.

Să ne rugăm să-ţi lase ţie vraja

De-a mă-nflori în fiecare toamnă,

Să răspândesc fiorul şi să ucidem straja

Tăcerilor ce…