Mai caută-n iarna cu file veline

Și-n ochii de gheață cu gene de-arginturi,

Să-mi spui despre stele, să-mi spui despre tine,

Să-mi umpli tristețea c-un roi de săruturi.

Mai scrie-mi de păsări, de zboruri rotate,

Epistolei tale să-i dărui lucire

La vreme de ceață,  în mine-ancorate,

Vor sta așteptarea și-un semn de iubire.

În irisul nopții se-așterne tăcere,

Mustind înspre fluviu, cad brume-nvechite

Sub…

Mai vie decât luna, o să-ncolțesc în tine,

O moarte amăruie cioplită dintr-un vers,

O să-nfloresc vremelnic și-n albele stamine

Voi presăra o iarnă – mirific univers.

Neîmpletită stare, adâncă întâmplare,

Voi rătăci prin goluri ca floarea în deșert

Și ghețuri prinse-n streșini cu brațe de-ntrebare

Te vor cuprinde iarăși când totul e incert.

Voi trece neființă, nălucă prinsă-n cețuri,

Poem-singurătate în…

Atât de albastră mă-nchipui, lumină,

Și-atât de cuminte sub cioburi de frig

Sunt pânză de suflet, inertă-n vitrină,

Privesc depărtarea și uit să te strig.



Mă doare tăcerea, și albul mă doare,

Și pasul ce pleacă în gol rătăcit,

E muzică-n raiuri și zbor de cocoare,

Dar iarnă e-n mine și dor sărăcit.



Ninsori adormite mă cheamă-n privire -

Au gene de vise și umeri de…

Mă suduie iarna c-un bici nemilos

Cuvântul în fumuri se pierde

Cum cheamă durerea sub piele, în os

Tăceri de nisipuri în verde.



Colindele urcă spre cerul curat

Sub porțile serii deschise

Când îngeri de pâslă, în alb strecurat,

Aruncă-n ferestre cu vise.



Copiii se-mbracă în straie de somn

Și cântecul nopții se-ntinde

Pe ghețuri sticloase, căci apele dorm,…

dimineața într-o oglindă

să-mi râdă soarele în răsărit

poate așa voi alunga

tot întunericul strâns

în nopțile

când frigul mă întemnițează

lung și pustiitor

nici aerul nu-l mai pot împărți

nici culoarea pe care

zăpezile o descompun din lumina lăsată

de ochii tăi

alunec spre miezul unei zile

și-n pragul vieții

las bătăi de inimă -

să le numere cine va fi…

prin ființa iubită

ca un călugăr plecat

să-și ducă ruga

în locul unde lumina

făurește cuvinte spre înalt

mă închin în taină

ridic ochii

și las lacrima veșmântului

sub care mă închid

om - cu faptele mele

rele și bune

mărturisesc adevăruri

și rostesc

te iubesc, omule

te iubesc

pe tine și pescărușii tăi flămânzi

uitați pe malul fluviului

în care…

1. colț sfărâmat în pupila ce îmi înghite noaptea nu mă căuta nici eu nu mă găsesc în cochilia mea ninsorile și-au făcut cuib zboară cocorii însingurați spre tărâmul unui nicăieri mai prezent ca oricând spunem confluențe și anulăm cursuri matca fluviului se umple doar cu singurătățile noastre se preschimbă în brațe de fum până sus cât mai sus noi - pelerini spre cerul gol…

1. mânji de lumină îmi nechează la ureche se aude pasul zorilor prin ceață te caut fluviul mai trage un fum plictisit de atâta iarnă încă o cădere mă însoțește ninge-mă spui ninge-mă iubito raiul să ne fure când colindele se irosesc printre năluci ni se scurge glasul în amonte o icoană mai apucă să zâmbească din iluzii nu trăim o veșnicie

2. sunt un vânzător ambulant la poarta cetății e liniște când haina mea se umple de visuri mă înalț din iubire le împart unul se face nor…

1. călătoresc puțin din puțin mă hrănesc uneori mi-e de ajuns să zâmbești e ca și cum aș gusta mai mult decât am avut vreodată pe masa mea se odihnește singurul poem de unde am extirpat mansarda și pescărușii pe țesut bolnav îmi alunecase durerea din lipsă de tine doar gheața oglinzii îmi mai pune ochii în mișcare mă privesc rar și când o fac las în urmă frig tu ești?



2.am…

Amelly are ochi de piatră

nu e statuie

dar primeşte în faţă afurisenia vântului



la ea iernile au parfum de veşnicie

şi gust de moarte împăturită

ca o scrisoare într-un scrin

uitat demult în efemerul unei existenţe



Amelly scrie rar

îşi tremură albul spre colţii de gheaţă

face semne granitului

şi se iubeşte cu vulturii

când lumina îi cade pe buze



de cele mai multe ori

se piteşte

încărunţind în liniştea…

1."tot regină ai rămas" pe eșafod călăul curge cum își leapădă ochii pe gâtul ei de lebădă numai cântecul întârzie să se audă tandru picurat din ochiul de sticlă moartea nu ne poftește la masă ne lasă flămânzi pe drumuri întunecate se numără strigătele în durere fiecare vocală își găsește crucea umărul duce până la capăt singurătatea din urmă



2. zodia nu contează nici măcar…

să te pot atașa

lacrimii pe care iarna

o preschimbă în fulg

rătăcit spre pământul

ce soarbe

poate puțin

prea puțin pentru istovirea unei iubiri

fiecare treaptă - semn

fiecare clipă - vânt

fiecare pas petrecut - ancoră într-o mare

unde ne-am rătăcit

fără să ne fi întâlnit vreodată



suntem povestea fără sfârșit

care n-a învățat să spună

că pierzându-ne de noi…

în cutia viorii

două păsări de hârtie

albe

cum zilele în care mă strigai

prin aburul dimineții rotunde

iubiiiiiiiiiiitoooooooo

uneori ele pătrund printre corzi

se alintă sub arcușul violonistului

se tânguie rar

și de cele mai multe ori

prind măiastru să vorbească

despre o iubire -

semn vegetal în ochiul iernii

ce ne…

de splendoarea ierbii

de mersul stângaci al melcului de grădină

de frunza ce-și decupa aer

să respire pasărea rătăcită prin verdele

singurului copac

în care mi-aruncasem visele

să-nflorească în primăveri

doar de tine știute

până când am învățat că veșmintele

pe care le port

sunt umbra singurătății

-biografie incompletă

în lipsa omului care a-nvățat să mă iubească…

pe frânghia vieții



saltimbanc - aerul îmi tremură

pleoapa mă doare îndelung

nu știu dacă sub streașina sufletului meu

se vor mai adăposti lăstunii

mi-i primăvara departe

și glasul tău o amuletă

cu care voi trece prin iarnă

fără să mă vând

fără să mă înstrăinez

acolo unde se termină liniștea

și bornele arată că mai avem de parcurs

puțin drum…

și-arunci o mare între noi -

adâncuri albastre

furate din geamătul fluviului

care trece mereu prin jazzman-ul meu

în fiecare miercuri

când mansardele se înconvoaie

ca niște cerșetori flămânzi

lipsite de dragoste și cântec

luciu de saxofon și întuneric, iubitule

degete aruncate în pielea femeii

ce nu-și mai găsește locul

când fulgerul nebuniei scaldă cerul

și-n puterea…

sub un strat de piele

odihnește noaptea

eu - mai albă decât steaua

ce-și scutură lumina

ies din mine - rugăciune lângă troița

de la marginea drumului

cântec pentru păpușari și volbura câmpului

pentru pasul hoțului și strigătul nebunului

oglindă adunând sunete

în trena unei dimineți

altfel fără tine

când ascuns în ceață

îmi vorbești despre inocență…

lacrima
într-o scrisoare albă
netimbrată
să mă amendeze vremea cu o ploaie
fără de sfârșit
potop peste un fluviu al neputinței de a fi
femeie de ape
femeie de zăpadă
în tăcerea fără liman a neliniștii mele
când aștept
steaua în care să-mi petrec
toate cuvintele rămase - fructe amare
dintr-un anotimp
pe care nu l-am învățat pe de rost...

mai stingher ca oricând

gândul meu înapoiat brumei

caută verile

nebuniile acelea rotunde

în care ni se cufundau zâmbetele -

sfere unde lumina se închidea sporadic

să ne arate că soarele e în noi

un uriaș ce ne prinde în brațe

fără să știm

fără să vrem

noi - copiii neascultători

aruncând mingea-n oglinzi

de unde stelele au dispărut ca prin farmec

poate de prea…