Nimfa cristalelor

Te oglindeşti

În rubine

Diamante

Şi-ametiste

Din tot azurul cald

Al fluviului de safire,

Înfloreşti tu in smaralde

Şi în boabe de turcoaz;

Ce nici în vise nu apari

A fi doar mai frumoasă,

Aşa cum te-oglindeşti tu iar

În muguri limpezi de cristal.

~compusă pe data de 9.06.2013~

promisiune

iubito
noi vorbim
limba dragostei
așternută
peste timpul nesfârșit

mângâierea ta,
șoapte
din poemul vieții noastre;
sărutul,
pecetluiește soarta
scrisă-n focul pasiunii

ne găsim
sub așternut de vorbe
purtate de ecoul din trecut

Nimfa florilor

Spirala de emoţii

Te-ameţește pe furiş,

În timp ce frunzele

Te-mbrăţişează-n lumină.

Urci pe tulpina

Înflorită de muguri,

Din nucleul pastrării,

În polenul uitării.

Şi dansezi în ritmul

Petalelor mii,

Imitând mișcarile

Florilor de plumeria.

sclipirea privilor nocturne

deschid porţile iubirii

ferecate

atâta vreme

de iedera amăgirii...

lipesc petalele

calde

ce dau viaţa

mugurilor inflăcăraţi

de gânduri fierbinţi,

ce-alină

două vieţi plăpânde

în dragoste nocturnă...

și poartă-n lună plină

sclipiri de stele mici

văzute în cristale

brodate-n diamante

și stoarse de tristeţe

nocturnă

lacrimile

transformate în șoapte

adăpostesc

șuvițele părului tău de foc

în duioșia cuvintelor

scăldate pe cearceafurile de noapte

în ploaia noastră

de îmbrățișări și sărutări

tremurai

ușor prin noapte

și de frig și de căldură

grijile

ni se topeau

în timp ce minutele treceau

iar ibricul cu cafea

încerca

să ne trezească din beție

ochii tăi

înecati

de…

În prag de țară

Adorm în clopote și anii
Adorm în vis nemuritor,
Și-alungă-n dor zâmbind  românii
De-ajung pe drum desparțitor.

Culori de alb si gri, într-una,
Ne-amintesc de timp trecut;
Tricolor de gând pierdut,
Admirând de-a pururi lumea.

Dar rostu-i liber, țelul clar,
Ne absoarbe-n somn sublim...
Și în visele de om, ce ard,
Oglinda sparge-n prag divin.

Destinație

Tren de gheaţă se topește
În a soarelui lumină,
Pasagerii schimbă-n grabă,
Timpul trece, infloreşte.

Sclipitoare roți pe șină,
Încuibate-n zori de zi,
Împing trenul ce-o sa vină
Înflorind in noaptea gri.

Judecată

Zborul din miezul de stâncă încinsă,

Cuprins in suflarea de frunze de tei,

Se-oprește la poarta-ngânării obscure

Și-n strigăt de lacrimi omoară-n regret.

Ce boltă de vină, in gheare străpunge,

Din mituri străvechi, adormite în răni;

Să-nfrângă în aripi, ascunse de pene,

Şi vise şi-ncrederi, strivite de om.

Ce doar în priviri, de ulii si vulturi,

Îndupleci mințirea în chipuri de lut;

În valuri…