este aiurea să arunci firimiturile

în ele se află ceva din tine

cel mai bine te cunosc păsările

oamenii te zdrobesc din mers

de parcă nimeni nu observă

cum se fărâmiţează

timpul…

când se lumina bunica avea o vorbă cu mine

urcă tu pe scară şi adună cireşe

găseam mereu alte perechi şi mai dulci până spre vârf

urcă tu pe scară în pătul de umple târna

cum se mai zgâia mironosiţa de cu seară printre ştiuleţii noştri

urcă tu scara şi vezi de s-au ouat găinile-alea

că vine toma acuşi de la câmp înfometat şi

fereşte-ne doamne de graba lui…

sap aerul dintre noi

pe linia vieţii

cu palme bătătorite

respir destulă tăcere

iubirea se zbate după un cadran de ceas…

stau într-o aşteptare intimă
dintr-odată bucuria îmi sare
val de ceară călduţă
mă ciupeşte de glezne şi
am senzaţia aceea
dacă n-ar fi
aceşti martori neastâmpăraţi
aş zice că
am luat-o razna
chiar aşa
copac plin de furnici
la drum

unora puţin
le pasă
ei vor să trăiască
acum
aici
nu la sânul lui
dumnezeu
le-a dat libertate
bine a făcut
câţi îşi vor da seama că au pus-o
pe dos şi au ieşit în văzul lumii
cum ies alzheimeriştii
cu ideile goale

pe străzi
se înţelege

adolescenţi
se dau cu parapanta
gândurile mele
aşa sunt când călătorim
umăr lângă umăr
respiraţie în respiraţie
printre litere curbate ca
nişte braţe de aer
ne ridică

până la geniu

mi-au jupuit zâmbetul acela
şi tata şi colegul de bancă şi
primul prieten şi iubitul
toţi
m-au confundat cu un miel
în burta cui mă aflu nu ştiu
mă rumegă la fel

la eschiva unui apus malaez
credinţa
fortificată reflexie a celor
mai adânci înţelesuri colonii posedate
daoist cerul arde
ultimele puteri ale zilei
în memoria înţeleptului lao
pe crupă de bivol
pace lubrică