povestea nu mergea mai departe

de nedumerire rănile se aliniau

pe un câmp pe care l-a părăsit orizontul

prin mine treceau galopuri întortocheate

ţineam în braţe cutremurate candori

pasiune şi compasiune

pleoape trântite cadenţat

peste diagonalele plânsului

orbit de strigătele dese

ale unor morgane amăgite

lăsam cuvintele lor să facă umbră

celui mai înăuntru înăuntru al meu

Dumnezeul nu le murise încă

ofranda…

cât avânt să-ţi iei

pentru a te opri

ore limpezi spală această mirare

ca pe o fâlfâire

ca pe un har ticluit

încât chiar am uitat

pe cine aştept

dimineţile nu ne mai ard auzul

aripa secetei regândeşte

miimea de nesomn

unde timpul abia se prelinge

între tâmplele răsfrânte

ale unei taine aproape uitate

eu ca un stăpân al majusculelor

te voi îndupleca

să ne jucăm de-a foamea

şi de-a…

                             La multi ani Ela!

e ziua ta

forfotită în ziua mea

abis al înălţimii

rostuită prelungire

jucându-se

jucându-ne

lăsându-şi redeşteptările

să alunece spre izbândă

dogoarea numelui tău

îşi încolăceşte labirinturile

pe mângâierea mea tresăritoare

egal ocolului

departele deşertat în aproape

pe albul tău ondulează

cele mai întârziate bătăi de inimă

oglindă caldă

oglindă…

mă numesc EU şi întotdeauna

sunt mult mai fericit când sunt trist

când nu mai ştiu cui aparţine trupul meu

cu zborul lui cel clădit din răscruci

înghesuit în această pendulă

deznod al şaptelea opt

respir taina lui literă cu literă

până când pe pielea mea cea sinceră

înfloresc răzoare de temeiuri

descifrate pe mai târziu

cândva iubirea mă iubea

mă iubea chiar şi ura

încât am uitat

din care capăt al…

se-ncorda nevăzutul

spre care curgeau venele noastre

cu tot cu deşirarea de trupuri

eu credeam

că-mi vorbeşti despre spaime

dar tu faci schimb de muţenii

cu o altă realitate

ce nu ne mai încape în răni

ascuns sub osteneala fără titlu

stă irisul tău întors spre lună

tu ultima silabă vie

dintr-un preafrumos blestem

tu preumblare de reînceputuri

suntem găzduirile pregetului

cel fără…

în oraşul cu tâmple de chiciură

orologiile dezacordate

murind de foame

de-a lungul latului

blocuri ca nişte lăzi de zestre

în care cresc întâmplări fără sfârşit

dar mai ales fără început

amintiri cu gust de moarte

încleştate în ziduri

dimineaţa subţire ca un ţipăt

de resemnare

oasele ursitoarelor

pârguindu-se în ferestre

străzile cu nume de tăgadă

brăzdate arar de culorile vitezei

caldarâmuri tipărite…

avântul meu

era ca de obicei pe celălalt mal

cotrobăind anotimpul

când îţi voi putea striga pe nume

fiecare atingere

în somnul îngăduinţei se făcea alb

frica obosise

iar eu îţi închinam

dezvăţ după dezvăţ

toate versurile ce semănau cu tine

ca un musafir poftit

dimineaţa se lăsa aşteptată

până devenea mister

şi noi încă tipăream vise

încă desferecam amneziile planetei

şoaptele noastre topeau…