era forfotă mare
se deschisese standul cu erori magnetice
am ales tabloul cu vioara spartă puteai pătrunde prin orice latură
de acolo mergeai incognito
până spre deșert
am găsit aproape toate scrisorile timpului tău
erau la colțul unei amiezi
alt(cineva) trecuse peste ele cu tocuri de douăzeci
am aflat că mi-e frig abia când orașul se descălța
pentru noapte
luna s-a rostogolit de câteva…
ContinuareAdăugat de gina zaharia la Aprilie 30, 2014 la 7:00pm — 14 Comentarii
acum știu
sahara a devenit o lingură arsă
din care a gustat într-o joi
dragostea
tu și antares
unul dintre voi cânta mai mult pentru sine
celălalt așeza galaxia
în jungla inimii
fiecare notă devenea imnul păsărilor flămânde
din când în când
cineva se furișează în epiderma soarelui
să fie arșița într-un alai de liniște
după un bal-mascat?
de fapt
cele mai…
ContinuareAdăugat de gina zaharia la Aprilie 29, 2014 la 6:30pm — 13 Comentarii
Un vrăjitor trecea printr-un oftat;
Îl urmăream din visele de gală:
Ce simplu e și cât de complicat
Să-l rătăcesc prin sfera specială!
A măsurat un pas albastru-gol,
Prin ochii lui poate-am stârnit furtună,
Credeam că-s rugul ce urca domol
Între un sens și-o patimă nebună.
Mai multe zări, din aur pur țesute,
Și-au aruncat alaiul peste nori,
Erau întregi, deși păreau pierdute
Într-un torent pictat…
ContinuareAdăugat de gina zaharia la Aprilie 27, 2014 la 6:00pm — 12 Comentarii
înaintez prin tribul de cactuși
e sezonul mesei
paznicul culorilor verifică nervurile
le înalță ca un trofeu deasupra vântului
deșertul e verde mai lipsesc câteva raze răscoapte
pentru vinul din dimineața temnițelor
un spiriduș aruncă cu praștia într-un fluture
doi nori se întrec să cearnă culori năuce
într-un sonet ghimpat
mă opresc pe o zgârietură de ieri
nimic grav o traversare de rutină de pe un continent pe…
ContinuareAdăugat de gina zaharia la Aprilie 25, 2014 la 8:00pm — 11 Comentarii
anticipez câți hertzi fac gândurile tale până la mine
mâine le voi înscrie la cros
au aflat de pariul care ținea în șah serile
nimic nu s-a demodat
poate doar negustorii de rubin trec mai rar pe strada polilor opuși
au crescut ierburile până la glezne până la turnul duminicilor
prin ochii tăi un orb își caută acoperișul
îi întind mâna
în podul palmei răsare luna
învățasem să trăiesc la nouăzeci de grade
mi se…
ContinuareAdăugat de gina zaharia la Aprilie 24, 2014 la 7:30pm — 9 Comentarii
au venit tornadele să mă întrebe de tine
una scrijelea ceva pe zid
voia să-mi arate că orice cuvânt îi va întări convingerea că te ascund
în frunzișuri de ploi
avea dreptate nu te-aș fi dat pe grămada aceea de spice din care tot ciupea vântul
în urcare
nici pe santinelele care adormeau instantaneu la marginea iazului
la ore vitale
Doamne niciodată n-am văzut atâtea viori mascate
într-un singur stup
treceam printre…
ContinuareAdăugat de gina zaharia la Aprilie 21, 2014 la 6:30pm — 19 Comentarii
lumina aceea degrade mă ucide
seamănă cu o închisoare a păsărilor înălță triluri
din când în când un tăietor de voci decojește rama
îmi iau piciorul de lemn și mă pierd în mulțime
nu știi de unde vine oftatul
undeva este un tunel doar eu îl simt
lumea trece în căruțe de zgomot mai mici mai șirete
pe agenda ta calendare cuarțate
schepsis cu cretă roșie și multe linii întrerupte apoi simbolul păcii
în faza de…
ContinuareAdăugat de gina zaharia la Aprilie 16, 2014 la 6:30pm — 14 Comentarii
nebuno mi-ai zis
circul e mai încolo
faci tumbe la fereastra mea fără cupolă fără streșini fără dresori
eu nu am vreme să-ți urmăresc exercițiile
un șoim îmi tot trece prin piept
și-mi flămânzește întunericul
să nu mai spun de necunoscutul care-și plimbă capodoperele
prin genuni
***
ei am zis să-ți culeg literele acrobația lor e mai bine cotată
apoi le-aș fi pregătit fardul
pentru reprezentația de după paște
încasările…
Adăugat de gina zaharia la Aprilie 13, 2014 la 1:30pm — 20 Comentarii
acum știu că florile-de-colț înfloresc doar lunea
după crepuscul
când agonia îmbracă stâncile apoi mai suflă o dată
norocul în munți
de alte ori fără să-i pese de milimetrul acela dintre mine și cer
e ca și cum un pumn de aur s-ar strecura pe furiș în tine
și l-ai pierde în podoabe pe care n-ai ști să le porți
de ce-aș fixa filigranul sub roata carului
m-a plimbat în zigzag
în…
Adăugat de gina zaharia la Aprilie 12, 2014 la 9:30am — 11 Comentarii
am aflat că vânzătorul de zori e vecin cu mine
văzusem un pridvor mai autentic
ca un tobogan de lumină
dar ușa mea era închisă de două ori și nu scuturam niciodată
nisipul în fața casei sale
deși avea marea legată de mânecă
și eu și el
ne spuneam rugăciunea la aceeași oră
se aprindea un murmur de aici știu parcă Dumnezeu număra gândurile
cu un chibrit
o pasăre ne învăța să-i trăim…
ContinuareAdăugat de gina zaharia la Aprilie 11, 2014 la 11:30am — 11 Comentarii
astăzi mi-e mai puțin foame
am dormit paralel cu trecerea prin săbii
niște viespi se certau pe o floare de cais
erau ale tale
le-am șters pe toate cu ochii
apoi ți-am luat pelerina și i-am cusut buzunarele
câțiva pitici au rămas acolo
n-au curaj să răspundă la apelul pe note înalte
zău că mi-s dragi
dar prefer să improvizez un joc mai străin
decât rugul frunzelor
am zărit câteva ruine din templul…
ContinuareAdăugat de gina zaharia la Aprilie 10, 2014 la 1:00pm — 17 Comentarii
atunci au venit trei luceferi
se țineau de mână
iată de va apărea să n-o lăsați să treacă
zicea unul
are părul despletit și ar putea ucide luna
și au pierit…
îi ascultasem de sub roua cerului
lângă mine se deschideau baricade
una două trei
de nicăieri o nimfă cânta la pian
luceferii se așezaseră pe clape
apoi am început să merg desculță prin cerneală incoloră
cineva mi-ar putea șterge …
ContinuareAdăugat de gina zaharia la Aprilie 9, 2014 la 8:00am — 21 Comentarii
în barca aceea săreau toți peștii deodată
aproape se scufunda
pescarii dormeau în plase de plumb haotice
o femeie torcea
îngâna valurile care-i sărutau gleznele
venea dinspre soare îi dusese un răvaș pe care scrijelise un nume
să-l ardă
s-a oprit cât să alunge un pescăruș rănit
pe o săgeată uscată (ea nu era așa)
astăzi nu l-a mai hrănit l-a împăturit în două zerouri
i-a stropit inima cu gheață
și l-a trimis în târg
acolo…
Adăugat de gina zaharia la Aprilie 7, 2014 la 12:00am — 12 Comentarii
în seara asta orbii cosesc odată cu tine
îți reglează mișcările într-un crescendo vindecător
cu armură pe latura inimii
din când în când te întrebi de ce ai ales tocmai al cincilea deal
are ceva sideral îmbătrânește într-un alt ritm
sculptează câte puțin din mine
cu palmele tale
se aruncă într-un clovn
îl răpune
te odihnești în urcușul de ploi
un busuioc sălbatic îți taie privirea vezi cum alunecă…
ContinuareAdăugat de gina zaharia la Aprilie 6, 2014 la 2:00pm — 12 Comentarii
eram la reverul tăcerii mergeam cu ploile spre stepă
voiam să par altceva decât un spin poate o lebădă
înfășurată în liane
auzeai șuieratul luminii restul se adâncea odată cu ecoul
mă țineam de sfori erai păpușarul din dreptul cascadelor
îmi pusesem pălăria pe ochi nu eram șic aveam privirea captivă în rubinul
pe care-l treceai dintr-o mână în alta
de ce mă privești când dorm pe semilună?
mersul pe sârmă e o artă…
ContinuareAdăugat de gina zaharia la Aprilie 3, 2014 la 7:30pm — 19 Comentarii
Te rog, mărite zeu, nu-mi cere iar tribut,
Pe câmpul dintre ziduri azi nu mai pot să lupt,
Mi-e aripa uitată în trupul de oţel,
Dar mâine dimineaţă voi străluci la fel.
Te rog, pescar de epoci, ascunde-mă-n izbândă,
Catargul umbrei mele l-am ridicat cu trudă;
Cenuşa-mi transparentă, pe schiţe etalată
Vremelnic se tot cerne şi-i toată îngropată.
Pe-o talpă sângerândă stau drumurile mele,
Cu lacrima uscată m-am…
ContinuareAdăugat de gina zaharia la Aprilie 1, 2014 la 7:30pm — 21 Comentarii
2024
2023
2022
2021
2020
2019
2018
2017
2016
2015
2014
2013
2012
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor