şi albastrul meu

un milion de culori

în travaliu

fluieră lumina

din ochii noştri strânşi

împietriţi de un sărut

fără buze

fără respiraţie

fără viitor

prin pântecul cerului

cineva ne pictează iubirea

cu nemurire

tăcerea aşteptării

muşcă din noi ucigător

monocolor

mereu sunt uimit

 cum poţi tu

urca scările cerului

de-a-ndăratelea

 mai repede

decât toţi colocatarii  aceastui  infern roz

sunt de-a dreptul buimac de uimeala

cu care urci înapoi privind înainte

şi mă tem că m-ai putea face

chiar fără să ştiu

mai fericit decât aş putea suporta

aş fi chiar mântuit

din lipsă de duh

dacă nu m-aş urî atât de mult

pentru…

aș crede că nu mai ai

nimic din mine

acolo

dincolo de lume

așa cum stai tu

puțin aplecată

puțin disperată

singură

și puțin vie

deasupra flăcării negre

ce-ți arde umbra respirației

și pe tine mocnit

lipită de un surâs gol

dar

izbindu-ți inima

de pereții  iubirii 

din visurile  tale

dumnezeu poate plăsmui

o altă planetă

de…

aşa cum îmi scrii

fotografiază

pentru mine

 tălpile infinitului

şi aripile-ţi crescute indecent

când înălţată vei fi

acolo unde

doar visele nenăscuţilor pot ajunge

iar liniştea neîntâmplării asurzeşte

îngereşte-mă puţin

preafericito

trimite-mi un mms

cu sărutul lui dumnezeu

şi o hartă cu rugăciuni

să pot ajunge din nou

lângă tine

dacă vei adormi

 întâmplător canonizato

în visele altcuiva

cu dorul mai rotund

și mai înalt

decât al meu 

iar  pleoapele îți vor rămâne

lipite de aripile somnului necunoscut

dacă nu vei mai putea face deosebirea

dintre irealitatea ta și a lui

dintre trecuturile derulate prea repede

 ar trebui să ignori alarmele fricii

telefonului

inimii

și să rămâi visul viselor lui…

credeam într-un timp

că dacă voi afla x-ul

necunoscuta supremă

din complicata ecuaţie

a vieţii mele

(mereu reexaminată)

voi putea rezolva

cu uşurinţă

toate problemele existenţiale

voi putea demonstra 

chiar şi teoria haosului

orice

spre surprinderea mea

nu s-a întamplat așa

deşi x-ul meu nu mai este

demult o necunoscută

niciodată rezultatul 

nu corespunde 

cu cel de la spatele culegerii

de sentimente 

iar…

când nu eşti aici

aici nu există

mă prefac că trăiesc

doar aşa

să-mi alin respiraţia

te inspir adânc

te expir superficial

și îmi ţin ochii legaţi

în vârful catargului

să te caute porumbel

să  te caute măslin

când nu eşti aici

sunt naufragiat anonim

într-un tablou suprarealist

încă neterminat

iubito

deunăzi mi-am căutat zâmbetul

prin toate buzunarele

şi sertarele minţii

am răscolit fiecare circumvoluţiune

după o veşnicie şi un pic

mi-am amintit

că l-am pierdut în ultima viaţă

chiar între sânii tăi

am nevoie de el

să pot supravieţui

prin acest exil

la care m-ai condamnat irevocabil

dacă dai de el

te aştept diseară

în acelaşi loc din…

 până și limbile plictisite

 ale șoferilor matinali rămân suspendate

 între plafon și frâna de mână

 la roșu

 când tu

 nepăsătoare (din nou)

 banii nu ți-au ajuns nici săptămâna aceasta

să-ți cumperi o fustă întreagă

țopăi pe zebră

 ca pe un ștremeleag vertical

de ce m-aș mira

 dacă tocurile îți pipăie lasciv trânjii

iar silicoanele second

ți-au fost reșapate…

stă chiar între braţele tale

(coloane de infinit)

şi îţi flutură zeflemea mintea

cu amintiri ancestrale

dinainte de Hristos

eşti într-un montagne russe nebun

accelerată 3G

între tine şi mine

uneori cu capul în jos

alteori cu inima în sus

şi nicio lege fizică

nu te poate opri

să-mi despachetezi în vreun fel

gaura neagră în care autoexilat

te aştept

la capăt de…

câte zile în minut?

câte stele într-o noapte!

câte vise pe-un sărut?

câte porţi la o cetate!

câte lacrimi într-o mare?

câte aripi pe sub cer!

câte vieţi amăgitoare?

câte chinuri din blestem!

câte întrebări deşarte?

câtă dragoste pierdută!

câte oaze spulberate?

câtă moarte începută!

câte zile fără tine?

câte doruri într-o zi!

cât te mai gândeşti la mine?

cât te voi putea…