Tu nu ştii cum oftează timpul şi se-ofileşte în amurg

când pe la tâmplele pădurii vântul în taină se strecoară

iar printre ramuri înfrunzite fuioare de lumină curg

făcându-mă să-mi fie dor de tine-a nu ştiu câta oară.

E lumea un blestem sinistru ce se repetă-n nesfârşit

crezând că dincolo de umbre eternitatea e stingheră,

şi nu ştim care-a fost motivul când visele s-au rătăcit

iar clipa s-a topit în lacrimi cu frumuseţea-i…

Am scris prea mult despre iubire

că m-am pierdut cu totu-n lumea ei,

găsind aici frânturi de fericire

şi-n rest tristeţea-n florile de tei.

Îşi lasă omul sufletu-n blesteme

crezând că e iubirea ţara fără sfinţi,

unde-nfloresc aievea crizanteme

din lacrimile celor mai cuminţi.

Sunt clipe-n care zilele sunt strânse

şi zile-n care clipe nu se regăsesc,

îndrăgostiţi rămaşi la porţi distruse

de tot ce-n…

E seara când doresc mai mult ca niciodată

să te arăţi din nou cu părul despletit,

să scrijelim pe clipă un nume fără soartă

cules dintre priviri când pleoapa s-a trezit.

Tresare câte-o umbră pe trupul tău de zână

şi soarele-n amurg pe umeri se coboară,

prin mine anotimpuri îţi împletesc cunună

de parcă te-aş cunoaşte acum întâia oară.

Mă sfâşie culoarea de roşu-aprins in toate,

de…

Eu te iubesc cu fiecare floare,

cu fiecare şoaptă sau cuvânt,

cu fiecare umbră care moare

când picură lumina pe pământ.

Învăţ să fiu aşa cum tu ai vrut

un simplu muritor îndrăgostit

de-al viselor tărâm necunoscut

pe unde zei şi îngeri s-au oprit.

Eu te iubesc cu mugurii din ram,

cu orice răsărit ce ne-aparţine,

cu crengile plecate lângă geam

ca un simbol al clipelor divine.

Sunt taina necuvintelor de ieri

o…

Te-aş blestema în zilele cu soare

şi te-aş iubi în nopţi cu cer senin,

să fim în doi la orice sărbătoare

când îngerii fac miere din pelin.

Aş pune rădăcini în fiecare gând

să nu mai pleci fără să te suspin,

iar umbrele-n perdele fremătând

servesc la cină miere din pelin.

Ţi-aş pune-n sân privirea pe vecie

purtând plăcerea vieţii ca un chin

şi-aş transforma tăcerea în beţie

şi visele în miere din…

M-aţi părăsit prieteni din cetate,

războiul meu e-aproape de final,

simt buzele mereu mai însetate

când urc pe-al bătrâneţii piedestal.

V-aţi dus călări în timpuri vechi

lăsându-mă mai singur decât ieri,

străjer urcat pe ziduri neperechi,

din alt trecut, din alte primăveri.

Am ochii-nceţoşaţi ca o-nserare

şi visele arcade prinse-n galaxii,

prin viaţa mea începe să coboare

acelaşi dor crescut în…

Învaţă-mă să cer iertare câteodată,

nu-mi da crezare unde eu greşesc,

mi se-mpletesc cuvintele în soartă,

nu accepta minciuni să-ţi povestesc.

Fă-mă să fiu doar omul care-ţi place,

nu-mi da răgaz sau timp de îndoieli,

vreau tu să faci din mine ce poţi face

când viaţa e un cânt de menestreli.

Sunt blestemat de vraci şi vrăjitoare

descâtă-mi tu de boli ce m-au cuprins,

şi dacă vezi cum pleoapa îmi tresare

nu mă lăsa…

Flămând de timp trecut şi însetat de clipă

aştept la ţărmul marii sosirea unui val,

fără să ştiu de ce, în taină se-nfiripă

fermecătoare umbre pe-al sufletului mal.

Paşii strivesc nisipul intrând în taina lui,

prin larg se conturează o nuntă de stafii

şi cred că nu mai sunt de-acum al nimănui

când se aude-n lacrimi galop de herghelii.

Neliniştită-i marea cu pleoapele-n furtuni

eternizând destine păstrate-n pieptul ei,

şi toate…

Suntem mereu pierduţi printre iluzii,

copaci cu umeri goi sub clar de lună

ascunşi printre oglinzi, grave confuzii,

doi fluturi albi ţinându-se de mână.

Ferestre-nchise, vânt rănit de soare

seducătoare umbre strânse la un loc,

ne este dor şi plângem la-ntâmplare

de tot ce nu găsim în vetre fără foc.

Ne regăsim străini în jocul de iubire,

cărările se pierd în zări fără apus

rămâi între oglinzi şi da-mi de…

Azi las un gând ca semn spre înapoi 

în trecerea prin viaţă fără tine 

şi toate clipele plecate fără noi 

să le rechem, să plângă lângă mine. 

Din nefireasca stare să ne-alunge 

o teamă că prin noi ne-am rătăcit, 

şi propriul suflet nu ne mai ajunge 

să-mpodobim pustiul până la sfârşit. 



Copacii nu rodesc pe lângă…

În drumul către soare-apune

am întâlnit păduri fără copaci,

şi curcubeie strânse-ntr-o genune

ca o iubire-n ochi de vârcolaci.

Au fost tăceri ţinându-se de mână

şi vise rătăcite-n nopţi târzii,

altar de stele dincolo de lună

şi nori ce se roteau prin galaxii.

Mănunchi de fulgere pe cer senin

în aşteptarea marilor furtuni,

blestem îmbobocit în flori de crin

pe unde trec ai viselor nebuni.

Atât de multe-au fost…

Azi sunt de mine detaşat, sunt un alt eu,

pământul strigă paşilor să se oprească,

nu mă-nţeleg şi-n explicaţii, foarte greu

pot da răspuns la o-ntrebare nefirească.

Mă contrazic în gânduri fără nicio vină

negativist în tot ce pozitiv ar trebui să fie,

părerile sunt împărţite dincolo de cină

iar haosu-i stăpân pe-ntreaga armonie.

Pe buze-au îngheţat şi şoapta şi cuvântul

ecoul spart s-a prăvălit în liniştea…

Pe iarbă, flori şi frunze roua străluceşte,

destin cuprins de flăcări ce grijile îi ard,

un răsărit frumos ce viaţă-mi dăruieşte

făcând între tristeţe şi vraja ei un gard.

Aievea prind în palmă a zilei prospeţime

şi marea ei albastră în care mă găsesc,

un piedestal în suflet cu treptele sublime

urcate de-amintiri ce nu ne părăsesc.

E-atât de-aproape cerul de tâmplele albite

îi simt îngrijorarea când mugurii…

Dacă vântu-ncet ţi-ar spune

ce se-ntâmplă printre nori,

ai crede că sunt nebune

visele pierdute-n zori.

Dacă ploi ce trec spre zare

bat în geam întâmplator,

m-ai ascunde-n fiecare

umbră smulsă din decor.

M-ai lega c-un frâu de stele

dintr-al nopţilor senin,

şi m-ai rătăci prin ele

ca durerea prin suspin.

Te-ai trezi privind cum plouă

pe trotuarele pustii,

când se-mparte clipa-n două…

Când timpu-şi cerne clipele în mine

şi le-ntregeşte-apoi în veşnicii,

constat că viaţa nu îmi aparţine

şi totu-i doar o joacă de copii.

E-o trecere-n abis printre-amintiri

îmbătrânind mereu în primăvară,

când anii mor cu primele iubiri

şi frunzele la tâmple se coboară.

Sunt doar nimicul ce-ntregeşte clipa

o punte prinsă-n grijile de ieri,

în palma mea işi odihneşte-aripa

tristeţea-nmugurită-n…

A fos ceva-ntre noi nedefinit,

poate că-n felul meu n-am înţeles

că trebuia să stau, când la sfârşit

din sufletul rănit ai vrut să ies.

Am tras conturul nopţilor greşit

iar zorii n-au ştiut ce s-a-ntâmplat,

când întunericul s-a dus în răsărit

şi tâmpla dezvelită ne-a lăsat.

Am mers spre altă zi la întâmplare

icoanele plângeau prin dimineţi,

se-nghesuiau tăcerile-n altare

să-nveţe rugăciuni de la profeţi.

A fost…

Pun alături doi şi patru

şi pe cinci unde-a rămas,

trei spectacole la teatru

şi-ntre gânduri un popas.

Să certăm uşor cuvântul

când pe şase nu l-a spus,

un actor calcă pământul

ca o umbră din apus.

Scenarişti din săptămână

scot pe şapte din decor

şi-n duminica nebună

instruiesc câte-un sufleor.

Cifra opt stă ca dovadă

că-ntre nouă săli de joc,

spectatorii pot să vadă

zece acte la un…

Când alţii râd în hohot de plăcere

în lumea mea se-ntunecă mereu

şi din iubiri târzii în viaţă efemere

am regăsit cândva părerile de rău.

Nu pot avea puterea de-a învinge,

m-am rătăcit în propriul meu destin,

prin sute de păreri o flacără se stinge

să pot pleca-n uitare clandestin.

Tristeţea ploilor a devenit povară,

apusul s-a pierdut în fostul răsărit,

prin ramuri frânte vântul se coboară

asemeni şarpelui de…

Mă las ucis de flori şi sentimente,

de ploi ce nu se mai sfârşesc,

de lucruri dragi ce-mi sunt absente

rămase-n amăgitul, te iubesc!

Copacii trişti cu lacrimile-n ramuri

vor să trezească-n mine rădăcini,

să mă-nflorească-n umbrele din geamuri,

să fiu ucis atunci când mă suspini.

E viaţa mea de-acum o nebunie,

un amalgam din toate câte-au fost,

mi-aş vinde ani pe-un strop de veselie

şi nu aş da speranţelor un…