Astăzi am scris demențiale versuri...

Le-am potrivit pe vechiul portativ
cu toate că n-aveam nici un motiv
să umblu printre stele și eresuri.
Astăzi am scris demențiale versuri.
Mi-am înfășat cuvântul în răvaș.
Aproape că intrasem în sevraj
dorind să fac spre cer niște demersuri.
Astăzi am scris demențiale versuri.
Le-am așezat pe masă lângă foc
căci nu găsisem în cămară loc...
Nu le trimit spre alte universuri.

În  spatele ochilor 

e o lume de vis, de coșmar, 
de iubire, de dor,
plină de mine, de tine, de noi,
de ploaia ce cade,
de nor, 
de șuvoi,
de gânduri ce vin din neant ca un dar,
de zile ce-ncap într-un vechi calendar.
În spatele ochilor ești tu sau sunt eu,
iubire sau ură, nicicând sau mereu...
În spatele ochilor sunt eu ori ești tu,
ești lumea lui da, sau ești lumea lui nu.

Vreau să știu ce e iubirea aia simplă și fierbinte

Care nu are minciună, ură, false jurăminte,

Sentimente ce trădează dragoste, sinceritate,

Inimi care nu se sfarmă când tu minți pe jumătate.

Vreau să știu ce e iubirea aia care te înalță,

Până luna îți atinge blândă visătoarea față.

Susur de izvor în munte și pădure pân' la cer

Tu să porți, visând, în suflet ca un splendid giuvaer.

Vreau să știu ce e iubirea aia care ți se pune

Ca un abțibild…

Stau pe-o margine de lume și visez cu ochi deschiși

că mă urc pe câte-o culme și privesc spre cer pieziș.

Stau pe-o margine de lume și mă simt ca-n paradis.

Nu sunt visuri, nu sunt glume, ci e fuga de abis.

Stau pe-o margine de lume... Nu mă-mpiedic la suiș,

am un dor de libertate ce în suflet mi- e închis.

Toți prietenii, dușmanii pe răboj de gând sunt scriși,

nu am ură și ranchiună, nu mi-e sufletul încins.

Lumea și-a vărsat prinosul. Eu de gânduri…

Dor de mine mă apasă,

De părinți și de bunici...
Mâncam la aceeași masă,
Pașii mei erau mai mici.
Dor de mine mă apasă
M- am pierdut prin câte -un vis,
Amintirea nu mă lasă
Să mă- ndrept către abis.
Dor de mine mă apasă....
Totu- i vechi și totu- i nou,
Glas de mamă- și face casă
Chiar de azi e doar ecou.
Dor de mine mă apasă.
Stau la poartă și privesc,
Inima de multe- i arsă...
Nu mă pierd... În mine-mi cresc.