La umbra teiului adesea fac popas

Să-mi amintesc de acea vreme timpurie

Când rătăceam precum un câine de pripas,

Şi n-aveam griji de viaţa care va să vie!

Cu gândul dus,  prin ramuri eu mă ascundeam

Tot căţărându-mă pe-o rază purpurie,

Cătând spre cer un colţ de rai îmi construiam;

Crâmpei  de vis ţesut precum o…

prin tine mi-am lăsat o dâră de mine

încet sigilează golul pe margini 

până când zgomotul este redus la tăcere

nimicul are tălpile aspre și murdare de întuneric

doare atingerea și prăpastia apare instantaneu

strigătul lăuntrului se topește în hău 

fără spectatori pe margine 

un cânt subțire ne leagă spațiile într-unul singur

pe buzele aerului încovoiate în sens unic

împletim sunete luate câte două câte șapte câte nouă

până…

Te-aştept cu-nfrigurarea ploilor de toamnă,

Un Zburător ce-adânc în mine se-nfiripă,

Sunt visul tău din nori şi-o-ndepărtată doamnă,

Mă chemi, eu vin, tu ia-mi iubirea sub aripă!

Scăldată-n ochii tăi, mă las învăluită

Iar…

raiul meu e pe pământ

eu am fugit de mult din rai

e prea liniște și pace

mie dați-mi iadul dulce

 unde patimile cresc

unde râurile morții

curg și nu se mai oporesc…

dați-mi,…

această dimineaţă

îşi are apusurile ei

lovind cu aburii sângelui

în hazardul nimicului

seamănă din ce în ce mai mult

cu fericirea de a fi pierdut totul

numind un astâmpăr ciudat

adevăratele ei vârste

picotesc pe blazoane de chiciură

desprinderea de sinele blazării

se confundă cu propria desăvârşire

silabele de la temelia răbdării

rădăcini innodate-n mister

îndemnuri secate

ce abia îşi mai amintesc

mersul…

mai pun o minune mai pun un vis şi amestec

doar alchimia asta mã ţine încã treaz

dincolo de logica cutiei

unde îmbin perfect douã planuri la fel de perfecte

cât sã inventez ceva inutil inodor insipid incolor

din doi în doi ca o repetare karmicã

un pic roz un pic bombon un mic papion

şi un ţipãt cât universul dada

la început de început rulez arcul primordial

mã retrag apoi uşor într-o…

păstrează-mi Doamne cumpătul

şi decizia a fi

a gândi a zâmbi

a răzbate-a iubi

în noapte în zi

oricum orice-ar fi

drumuri goale

cândva orizontale

merg în jos sau în sus

la răsărit la apus

în căderi sau urcuş

cu minus ori plus

echilibrele

toate s-au dus

mă doare

lumea-n care-n alunecare

trăiesc degeaba vorbesc

nu pot să mă-nalţ

să mai cresc în putere…

                                              Vasilisiei Lazăr (da Coza), garantul trecutului meu livresc

Peste lume aripi zboară,

Noi ne luăm din lume parte

Pentru partea de aripă

Dintre filele de carte.

Cerul tău, prin vreme, tace,

Munţii tăi în mine strigă.

Am în sânge mâl şi sare,

Am curajul de-a-mi fi frică.

Stâncă, apă şi corvoadă...

Loc de gând în…

ziua de naştere a sufletului meu, deşi

îmi gravasem sub piele clipa

să nu o uit,

să fiu

primul. M-am legat de ziua legământului

(re)găsirii noastre,

dar nu a fost deajuns. Acum, am uitat-o

pe a mea. Nu mai ştiam cine e începutul

şi cine e sfârşitul. În eternitatea lumii mele,

nici nu conta,

dar el a plecat. Întrebaţi-l voi

dacă vă spune când îl întâlniţi.

Eu nu mai am grai.   

Trăiesc doar visul

noaptea a rămas undeva în spatele tablourilor

pereţii zgâriaţi de umbrele ramurilor revărsate pe geamuri

rămân tăcuţi

nu sunt martori care să-mi susţină emoţia

merg la fereastră şi văd cum zorii descalecă-n grădini fără flori

noaptea se deşiră ca un pulover vechi

fire de-ntuneric se pierd în iarba plină de rouă

e prima dimineaţă fericită dintr-un anotimp netrăit

ochii mei plini de zborul păsărilor

îşi şterg pleoapele cu prosopul…

sub ghilotina pleoapelor lumina jertfită tremură

în ultima umbră

câmpuri umede descifrează cântecul încorsetat al greierilor

îl învăț traversând transparențe fierbinți

pe cărarea deschisă în inima nopții

prin partea stângă a zbaterii sorb ecoul altei vieți 

dintr-un pocal înverzit

pe o rază rebelă

cu picătura prelinsă din călimara cuvintelor

povestea curge palpabil în gând

pasăre înveșmântată în boabe…

Am vrut să plec și n-am avut curaj.

am vrut să sosesc și nu am avut unde.

acasa mea cu prispă și etaj,

e-o navigare fără mări și unde

pe lumina care se pătrunde

de secetă, de ploaie și curaj.



să mă iubești, dac-o s-o faci vreaodată,

simplu și devreme și târziu,

pe puntea care-așteaptă luminată

în gândul meu de vejnic lampagiu

sau, spune-mi că la timpul niciodată

mă conjug cu ce-ar fi fost să fiu…



iubirea noastră…

sigur ai un complice liniștea șerpuiește sub fiare

în universul meu pitic racii își scriu testamentul

casele sunt din zahăr și plouă des

clopotele respiră în mijlocul odăii un ecou șchioapătă e nou pe aici

grădinarul de serviciu culege trandafiri albi

îi colorează cu sângele

plimbă eșafodul peste pleoapele mele

sunt în cămașă de forță strig

câte sfori în actul acesta câte sfori?!

hambarele au fost bombardate așadar s-a…

raze diamantine prin porți stelare

pătrund în circuite venoase

adorm infernul amurgului

pasc iarba timpului

sparg în alb și negru

ofranda călătoare de păcat

apoi cu ciocuri de păsări stropite…

din mine poate prea puţin

am lăţit fiecare tăcere

să nu mai poată înota nicio silabă

de-a lungul apelor care m-au cuprins

fluviul nu doarme, iubitule,

peste pietre şi nisip furiile se aştern

ca praful peste mansarda

în care aroma de ciocolată caldă

e mai vie ca oricând

în timp ce poemele strigă

iar fluturii îşi pierd aripile în linişte

pe rând -

deţinuţi într-un lagăr al fericirii absolute

şi ei ca noi -

doi călători…

Aș dărâma cu un ciocan

barajul rochiilor tale

și răsturnată pe divan,

cu toate farmecele goale,

să mă strecor spre pulpa ta

ca-ntr-un tablou de Delacroix...

Am prins o patimă pestriță,

O ură parcă viscerală,

C-aș desfința orice rochiță

Ce-acoperă o catedrală;

Cu turnuri, bolți și sacristii,

Să intru-n ea ca-n sanctuar,

Și pradă jertfelor de vii

Să cad ucis, pe pardoseală,

Cu mâna-ntinsă…

întreb şi mă întreb cum e să iubeşti

“chiar şi atunci când nu se poate”.

Cum e să-ţi doreşti

pe un glas ascuns

în a suspinelor pungă, lumina iadului.

Să-mi fie, într-un nesfârşit drog,

salvator de semne mute,

în gând şăgalnic,

în tot şi-n toate (plecat departe),

sufletul.     

Lasă-mi privirea pe coapse, suavă

şi pune-mă-n sufletul răvăşit pe vecie,

timpul pierdut in clepsidra bolnavă

are nuanţa tăcerii-ntr-o zi fumurie.

Mă-mpiedic de umbre lăsate în clipă

şi vreau să mă porţi spre zenit,

viaţa nu-i o simplă bătaie de-aripă

ce sub pleoape închise uşor s-a lovit.

Apropie-mi visul de vechea dorinţă,

suspină pământul când nopţile-s lungi,

tu ştii să-mpletesti pacatu-n credinţă

şi-n…

trebuie să fie preoți

printre îngeri

și vagabonzi

subsoluri pe unde lumina își scoate

coastele

când plânge o lumânare după un

suflet

tramvaie care își conduc gâfâind

fiarele vechi

pe ultimul drum

iar fabricile de betoane

trebuie că sunt mai verzi decât iarba

care

la noi a paralizat…