Să ne amintim de lăutari!

[Sofia Sincă]

Azi, Lae Chioru



Lae Chioru, pe numele său adevărat Nicolae Filip a trăit într-un sat îndepărtat, unde se atârnă harta în cui, Cracalia, lângă Dorohoi, în aceeaşi localitate cu George Enescu.

Se spune că acolo este un pământ care vibrează de muzică, unde pare că timpul a încremenit în livada de la marginea satului, vrăjit de cântecul păsărilor şi de parfumul ierbii cosite, amintind de lăutari şi nu numai. Un sat cu tihnă binemeritată, netulburată de nimic, mai abitir decât la orice muzeu.

Lae, pe numele lui prescurtat era ţiganul, lăutarul satului şi al altora de prin împrejurimi, de la sfârşitul sec. XIX. Avea talentat nativ, fizic destul de hidos, deoarece îi lipsea un ochi. Avea un taraf, compus dintr-un nai, câteva viori, un ţambal şi un contrabas.

"Zii măi Lae din ţambal!", se auzea îndemnul sătenilor în asfinţit, veniţi de la seceriş, sătenii dragi ai lui Enescu, de care-şi aminteşte în ultimele zile, la Paris.

În alte înscrisuri îl găsim cântând la lăută: "Lăutarul Lae Chiorul ştie să zică două din lăută ".

De altfel, din biografia lui G.Enescu aflăm că soţii Enescu (părinţii compozitorului) l-au rugat pe lăutarul satului, Lae Chioru, să-i dea câteva "lecţii" fiului lor. Ţiganul, care cânta după ureche, după doar câteva luni, mărturisea cinstit că nu mai are ce să-l înveţe pe micuţul de nici 5 ani, care îi furase tot meşteşugul.

Dar, struna lui, împreună cu ale celorlalţi lăutari făceau să răsune dealurile blânde ale Dorohoiului şi făceau să se învârtească în horile ţăranilor cămăşile şi fustele albe, strălucinde în soare. Horile din sate adunau în jurul lăutei toată suflarea, iar la cârciumi era de asemeni nelipsită...

Laie Chioru - bată-l Domnu'-
El nu vede toate cele;
Ştie două din lăuta:
Una-i dor şi una-i jele.

Când de dor ne zice Laie,
Tremură cupă pe masă;
Când de jale cântă Laie,
Zboară cupă pe fereastră.

Cântece, de: O.Goga, Budapesta, 1 mai 1903

Despre sfârşitul lui Lae Chioru nu se cunoaşte nimic, probabil pentru a rămâne în minţile noastre nemuritor ca şi cântecul popular. A fost unul dintre cei ce a contribuit la menţinerea şi ducerea mai departe a tezaurului folcloric, prin cântec.

Poeţi care l-au cunoscut i-au dedicat poeme, chiar dacă o astfel de figură, cu asemenea însușiri și cu asemenea metehne ar părea la prima impresie, imposibilă într-o poezie sentimentală.

LA GROAPA LUI LAIE de O.Goga

Am venit să-ți spun o vorbă,

Azi, cînd pleci în țări mai bune,

Niculae, Laie Chioru,

Cîntăreț din patru 'strune.

Du-l cu tine meșteșugul

Care ne-ntărea soboru,

Meștere a nouă sate,

Lăutare Laie Chioru !

…..................................

Tu să-ți pleci ușor genunchii

Și ușor să-ți pleci grumazul,

Și pe umerii vioarei

Tu să-ți lași domol obrazul.

Și să cînți un cîntec,

Laie, Cum se cîntă-n sat la noi

Cînd se tînguie ciobanul

După turma lui de oi.

[zadic ioana]

Citit cu plăcere.

[Vasilisia Lazăr]

Unde ne sunt lăutarii? O spun cu durere în suflet.